o tura clasica de iarna, in „clasicul” acestui traseu facand parte deseori negurile, viscolul, ninsoarea, vizibilitatea scazuta pe creasta…

Albumul foto cu imagini mai mari

Sambata 9 ianuarie 2016 , echipa celor doi MAC-i, adica eu si Andreea, descinde in Cheia, venind din Bucuresti. Ne echipam corespunzator, ca intotdeauna cand e vorba de o tura de iarna, avand fiecare dintre noi ustensilele tehnice: coltarii si pioletul (pe langa restul necesar). Intentia noastra: Creasta Gropsoarele – Zaganu , in urcare, ca de-obicei ! De jos, treburile nu se prezinta tocmai placut  A nins proaspat si se tot lasa negurile… Noi intram in traseu urcand pe Culmea Buzaianu Pe masura ce urcam prin zapada proaspata, incepe sa ninga; vantul nu se lasa mai prejos si-si face simtita tot mai mult prezenta. Ajungem la Stana din Zaganu. Constatam ca vandalii-de-Romania au reusit sa mai distruga cate ceva bun! Noi doi avem de luat o decizie delicata: Andreea se resimte semnificativ dupa o raceala dobandita de la „bine-voitori” si ca atare, de comun acord, ea va reveni inapoi in Cheia, iar eu voi continua traseul. Amandoi singuri (dar cu gandul unul la celalalt!).  Asadar continui sa urc singur pe piciorul Zaganului. Ninge viscolit si e neguros. Zapada devine tot mai mare, ma deplasez anevoios si ca atare imi pun coltarii. Acum urc mult mai sustinut! Peisajul hivernal este frumos, chiar si in conditiile respective!  Dupa un timp ajung la baza stancoasa a Vf Zaganu. De aici, urmeaza un urcus mai sustinut, care ma scoate in Creasta Principala. Saua Zaganu Spre Varful Zaganu Ninge viscolit si e negura. Continui mai departe pe Creasta Zaganu – Gropsoarele.  Cunosc destul de bine traseul, l-am parcurs de mai multe ori, si vara, si iarna. Ma apropii de Turnul de Arama. Conditiile totusi sunt mai rezonabile fata de alta-data , cand am mai parcurs iarna Creasta Zaganu – Gropsoarele. Trec pe la Podul de Arama. Continui traseul pe creasta.  Trec de zona La Cabluri ajungand intr-o inseuare. Continui traseul, angajandu-ma intr-un urcus. De fapt varianta pe care eu am parcurs-o este cea in care se urca semnificativ mai mult fata de parcursul in sens invers. Urc. Ninge viscolit, vantul e intens, negurile scad vizibilitatea.  Nu-i ce trebuie! Dupa cateva urcusuri, ajung pe Vf Gropsoarele. Stau bine cu timpul, m-am miscat destul de repede! Incerc s-o sun pe Andreea, dar semnalul nu exista… Continui sa ma deplasez prin negura deasa, combinata cu vant si ninsoare. Singur. Reusesc sa ajung la prima „dalidumba” (fosta sonda seismica), care e tapetata din plin de zapada geruita. Imi trag un pic sufletul, apoi ma indrept printr-o vizibilitate foarte scazuta spre a doua „dalidumba”. Negura se accentueaza si vantul se inteteste! Cunosc senzatia, am mai trecut prin aceasta stare si altadata. Ma deplasez cu atentia sporita la maxim, urmand inflexiunea Crestei Principale. Zona e larga, pericolul de ratacire este ridicat in aceasta zona. Insa eu cunosc bine traseul si am incredere! Am ajuns la Ramificatie! E foarte bine! Aici trebuie sa fiu atent sa ma incadrez pe Culmea Muntele Rosu. Continui parcursul pe culme. Ma deplasez destul de repede, privind peisajele din jur.  Undeva disting Cabana Ciucas. Tigaile si Varful Ciucas nu se disting dintre neguri. Continui sa merg. Pe masura ce cobor, vizibilitatea este mai buna.  Privesc la Masivul Grohotisul si localitatea Cheia. Ii dau un sms Andreei. Merg mai departe.  Trec pe langa a treia „dalidumba”, cea mai de jos. Soarele la Apus iese printre nori.  In scurt timp ajung la Cabana Muntele Rosu. Privesc la Creasta Gropsoarele – Zaganu , traseul pe care eu tocmai l-am parcurs. Creasta e tot in neguri, ninsoare si vant. Insa eu am reusit, sunt in preajma cabanei ! O sun bucuros pe Andreea si nu apuc sa-i spun decat „Muntele Rosu, Muntele Rosu!”, deoarece acumulatorul telefonului se descarca definitiv. Trec fugitiv sa salut cativa prieteni de munte aflati in zona, apoi cobor pe jos mai departe in Cheia. Ne reunim, noi MAC-ii, imbratisandu-ne bucurosi! Beau un ceai bun; apoi pornim catre Bucuresti. Creasta Gropsoarele – Zaganu, parcursa in conditii destul de dificile de iarna, este o tura „clasica” pe care am strabatut-o de mai multe ori, cu satisfactii, emotii si bucuria finalului reusit.

Multumesc, Doamne !

Colectia foto aferenta acestui articol

Mihail Cernat

Recomandam si articolele:

– Iarna in Ciucas prin vant si zapada

– Creasta Zaganu – Gropsoarele in conditii aspre de iarna

– Integrala Culmilor Principale ale Ciucasului parcurse intr-o singura zi de iarna