Introducere

Carpatii Meridionali, cei mai inalti munti din Romania. Toate varfurile de 2500m se gasesc in aceasta zona. Varfuri stancoase, creste semete, lacuri glaciare, intinderi de pasuni, paduri… Privesc harta tarii, pe Valea Prahovei, la poalele Bucegilor este Sinaia –perla Carpatilor, resedinta de vacanta a monarhiei, dar si a tuturor romanilor ; apoi, catre sud-vest, la baza Muntilor Cernei sunt Baile Herculane –renumita statiune cu ale sale ape vindecatoare ce erau cunoscute inca de pe vremea romanilor. Din preajma oraselor respective se desfasoara o suita lunga de creste si culmi, lantul Carpatilor Meridionali.

Un gand mai vechi tot imi da tarcoale prin ascunzisurile mintii: parcurgea acestor creste, pornind de la Sinaia pana la Baile Herculane. Traversarea Meridionalilor.

O viziune demna de orice iubitor de Munte! O tentatie! O provocare!

Lasand in plan secund expeditiile pe muntii inalti din strainatate, gand la gand cu Andreea hotaram sa abordam Traversarea. Cortul, sacii de dormit, izoprenele, primusul, tingirile pt masa, lanternele, haine, mancare (mai ales mancarea…), apa trebuie sa le inghesuim in doua rucksace. Da, suntem doar noi doi! Un baiat si o fata, legati de-o pasiune comuna, de sentimente, care-si propun implinirea unei dorinte, fara a avea motive pragmatice (recorduri de viteza, puncte, sponsori). Doar un Ideal: Traversarea Meridionalilor.

Cap. I  Bucegii – Inceput frumos

La data de 19 iulie 2011, Mihai si Andreea, incarcati din plin si in mod echitabil repartizat, pornesc din Gara de Nord a Bucurestilor asa cum se cuvine, respectiv cu personalul de dimineata  tren emblematic de-altfel pt cei care merg la munte. Ajungem in Sinaia de unde o luam spre cota 1400m. Vremea e buna, Soare, cald, senin.  Rucksacii grei ne obosesc la urcare.  Suntem inscrisi pe traseul banda rosie –marcajul de creasta al Meridionalilor. Incet-incet ajungem la Cabana Miorita (cota 2000m).  Poposim un pic, mancam ceva, apoi la drum. Calatorului ii sade bine cu drumul –proverb ce l-am aplicat foarte des in aceasta expeditie. Urcam pe Furnica    de unde coboram abrupt in Saua Calugarului. Continuam apoi spre Piatra Arsa  trecand pe langa stadionul de altitudine. Urmeaza urcusul spre Babele unde trecem sa salutam vechile cunostinte Gina si Ginel.  Mancam o ciorba cu afumatura! Trecem pe langa stancile Babelor si  Sfinxul (emblematic), urcam spre Saua Sugarilor. Vedem in dreapta Releul Costila,  in stanga Cetatea Obarsiei. Ajungand in sa, privim la Acele Morarului  si Vf Omu.  Intram pe poteca de sub Cerdac.  Cam pe la jumatate intalnim doua doamne in varsta ce se indreapta tot spre Omu ca si noi. Le intreb daca au nevoie de vreun sprijin, dar ne asigura ca vor ajunge in ritmul lor; se pare ca erau vechi montaniarde, dupa degajarea cu care se manifestau. Trecem de Saua Obarsiei Ialomitei, privind la Mecetul Turcesc, apoi urcam pe sub Gavane spre Vf Omu. Dupa putin timp o capra neagra ne intampina chiar in zona Vf Bucura Dumbrava. Mentionez ca acest varf se constituie ca unul dintre Vf Kogayon –Muntele Sacru al Dacilor. Mai urcam un pic si iata-ne ajunsi la Vf Omu (2507m), cel mai inalt varf din Bucegi !  Peisajul se desfasoara cuprinzator: Postavarul, Piatra Mare, Baiu-Neamtu, Iezer-Papusa, Piatra Craiului.  Stam putin in dilema daca sa innoptam aici sau sa continuam sa mergem. Se innorase si urmatorul loc de popas era la 2-3 ore distanta.  Decidem sa continuam asa ca ne indreptam spre Vf Scara.  Coboram pana in Curmatura Hornurilor Malaesti, de unde urcam la acest varf.  Urmeaza apoi  o portiune de creasta destul de ingusta  (lanturi), cu stanci megalitice frumoase  (Caciula lui Tepes). Admiram din mers privind totodata spre abrupturile Bucsoiului, Scarii  si a Padinei Crucii.    Ne indreptam spre Saua Tiganesti in care exista un refugiu la care vom innopta.  Refugiul este foarte bine construit si proiectat. Seara admiram Apusul spre Piatra Craiului si , mai departe, Fagaras. 

Gandul imi zboara spre intinderile nemarginite vederii pe care le vom avea de parcurs… Noaptea cu Luna Plina  si stele ne gaseste deja dormind.

20 iulie 2011

Ne trezim dis de dimineata, in lumina Soarelui!  Mancam, apoi o luam pe Culmea Clincea   spre Bran. Traseul este foarte frumos,  desfasurandu-se printre stanci si goluri alpine.   Trecem la un moment dat prin Portita Clincii,    „Leul” dupa un timp patrunzand prin padure. Coboram, insa setea ne cam incearca. Nu mai alimentasem cu apa de la Babele… Gasim un izvor la care si poposim un pic. Dupa un timp iesim din padure intr-o partie de ski. Privelisti ample spre Piatra Craiului,  dar si spre localitatile branene.  Continuand sa coboram intram in Poarta-Bran, patrunzand pe soseaua asfaltata. Ne e cald, asfaltul e incins, rucksacii sunt grei. Ne oprim pe marginea drumului in santul pluvial. Fara a face semn cu mana, un om de treaba ne ia cu masina. Pe masura ce coboaram, privesc spre Bucegi : La Revedere, Munti Frumosi !

Cap. II Piatra Craiului – Metereza de Piatra

Acel om bine-voitor ne-a dus pana in Zarnesti.  Fara bani. Si ne-a invitat pe viitor si pe la el. Inca mai exista omenie in Romania! La Zarnesti mai cumparam ceva mancare. Ne pregatim pt doua masive grele si lungi: Piatra Craiului si Fagaras. Iesim din localitate si dupa Gura Raului o masina ne ia pana la Fantana lui Botorog.  Aici e ceva animatie, dar noi nu zabovim. Luam apa si incepem urcusul abrupt spre Cabana Curmatura. Cu rucksacii grei urcam prin padure, apoi iesim la Poiana Zanoaga.  Piatra Craiului isi etaleaza a sa creasta frumoasa.  Continuam sa mergem pana ajungem la cabana. Intrucat norii se adunasera si ploaia dadea sa inceapa, optam sa dormim in cabana. Si bine am facut! O vajdoaie intensa combinata cu rapaiala tare a udat tot ce-a prins… Ne culcam sperand ca-n ziua urmatoare sa fie mai bine.

21 iulie 2011

Dimineata este destul de mohorata cu neguri. Doar eu  si Andreea pornim spre Creasta. Urcam prin Padinile Frumoase.  Padure, valcele cu grohotis  cam mazgos pe alocuri. Intalnim doi tineri ce coboara de la Ref Lehman. Fata e transfigurata, au avut o noapte grea, fara saci de dormit… Continuam sa urcam, trecand pe la zona cu cablu. Suntem in golul alpin  si nu dupa mult timp iesim in Creasta Principala Nordica, ajungand la refugiul mentionat.  Cam mizerie, bautura lasata… Pacat ! Educatia e departe… Pe creasta e neguros,  spre Vf La Om e tot mai intunecat. Totusi noi ne indreptam intr-acolo.  Urcam Timbalul Mare, apoi in Saua Calinetului auzim voci prin ceata. Sunt doi tineri ce vin dinspre Saua Funduri. Ne salutam, noi inaintand pe creasta. Stanca e cam alunecoasa din cauza atmosferei umede si incarcate. Urcam pe Vf dintre Timbale. Ii explic Andreei ce ar fi trebuit sa se vada…  Acum, doar ceturi si neguri. Mergem in continuare, trecand uneori prin pasaje mai delicate. Urcam pe Vf Timbalului Mic (care e mai inalt ca Timbalul Mare). Urmeaza o coborare intr-o mica strunga ingusta. Incepe ploaia care se transforma in grindina, combinata cu vant… Mai abordam cateva pasaje, insa cand au inceput sa se auda si tunetele, ma decid: ne oprim. Suntem pe Creasta Pietrei Craiului, la altitudine, si inaintarea in aceste conditii este periculoasa! Ca atare ne intoarcem.

Am mai urcat pe Vf La Om si alta-data, varful este acolo. Oricum noi am parcurs destul de mult si in conditiile acelea de vreme…    Revenim la Refugiul Lehmann, e destul de racoare de la vant. Coboram pe acelasi traseu la Cabana Curmatura  unde inoptam.

22 iulie 2011

Vremea s-a mai indreptat.  Urcam spre Saua Crapaturii de unde coboram pe valea omonima.  Admiram Vf Turnu si Piatra Mica a Craiului,  apoi la un moment dat trecem pe langa Acul Crapaturii.  Mai in vale  intram in padure, de unde iesim in pajisti.  Coboram de-a dreptul  spre soseaua catre Plaiul Foii. O masina ne duce cativa km, apoi o luam pe jos. Admiram abrupturile Pietrei Craiului scaldate in lumina Soarelui.   O vreme ca asta ne-ar fi fost buna si ieri!… Ajungem la Cabana Plaiul Foii unde mancam. Iesim apoi in drum, la ramificatia spre Rudarita,  poate ne ia cineva cu masina. Dupa demersuri facute in care am dat de un nene ce ne-ar fi dus, dar era baut si un alt individ plin de „greturi” ce nu ne-ar fi dus chiar daca-i plateam (asta statea in fata la Salvamont), a aparut din colb masina ce-o asteptam –camionul forestier! Ne suim bucurosi!  Mai privesc o data spre stancile abrupte de calcar si creasta semeata: Te Salut, Piatra Craiului !

Cap. III Fagaras – Cea mai lunga, stancoasa si mai inalta creasta

In timp ce mergem, camionul intra cu rotile intre niste busteni. Cobor cu soferul si rezolvam situatia. Nu dupa mult timp ajungem la Cantonul Rudarita.  Aici ne instalam cortul, pregatindu-ne de somn. Urmeaza sa urcam in Creasta Fagarasului…

23 iulie 2011

Dimineata insorita! Maretul Fagaras ne intampina frumos. Ne strangem calabalacul si pornim. Marcajul banda rosie ne poarta mai intai pe un drum forestier,  apoi la stanga,  trecand paraul Lerescu, urcam pe o poteca abrupta prin padure.  E numai in serpentine si e inclinata! Iar in combinatie cu rucksacii nostri grei rezulta mult efort si multa transpiratie… Ma pregatisem psihic pt acest urcus asa ca incet-incet castigam altitudine. Dam de o defrisare.  Continuam sa urcam pana in culmea matematica. Insa matematica (care mie imi place!) nu face casa buna cu acea defrisare! Boscheti de 2m, copaci daramati, urzici. Incerc sa inaintez ca un tanchist ce sunt. Dar nu prea merge… Andreea observa ca ar fi o poteca ceva mai jos. Ma uit si eu intr-acolo si, desi am unele indoieli, regasim traseul bun. Continuam sa mergem prin padure iesind la un moment dat intr-o zona cu raristi de padure si iarba inalta. Curmatura Lerescu. In stanga se vede Masivul Iezer-Papusa,  in spate este Piatra Craiului, mai jos fiind Lacul Pecineagu.  Noi continuam sa mergem intrand din nou in padure. Tot urcand iesim in golul alpin,  aparand primul varf dezgolit din Creasta Fagarasului, respectiv Vf Comisu.   Continuand sa mergem  si intalnim un domn si o doamna ce construiau un refugiu nou.  I-am felicitat sincer! Acestia erau suparati ca ciobanii le furasera sculele… Continuam sa urcam.   Intalnim doi baieti. Apoi pe la Vf Lutele un caine de la o turma de oi da sa o muste pe Andreea. Ciobanul a intervenit. Mergem pe creasta principala  privind in stanga un lac  in forma de inima, precum si Iezer-Papusa. Mergem tot inspre vest. Zarim in stanga, cam la 15 min durata, Ref Berevoscu.  Imediat sub poteca este un izvor. Trecem de Vf Berevoescu Mare,  iutind ritmul intrucat din fata vedem un front ce se cam apropie. Si distantele sunt mari in Fagaras!…  In Curmatura Vladului  cativa caini ciobanesti ne latra intens. Continuam sa mergem pe sub Vf Bratilei.  Coboram apoi mai abrupt in Curmatura Bratilei.  Apare o sageata ce indica ramificatia cu Culmea Mezea-Oticu ce leaga Iezer-Papusa cu Fagarasul. Bate vantul destul de tare, dar aici este un refugiu.  Intram ca-n naveta spatiala, apoi merg sa iau apa de la izvorul de sub creasta situat in nord (cca 5min). Am mancat.  Noaptea a inceput sa ploua, apa patrunzand in interiorul refugiului. Ne-am bagat sub supratenda de la cort, incercand sa dormim.

24 iulie 2011

Dimineata mohorata. Ies afara sa umplu bidoanele cu apa. Ceata, negura, rece, vant. Incepe o ploaie cu tendinte de lapovita. Bahaus! La revenirea de la izvor cat pe ce sa trec dincolo de refugiu… Cu toate astea pornim la drum.  Mergem prin negura, atenti la marcaj. Urcam pe la Vf Ludisoru, apoi traseul merge pe curba de nivel. In ceata, zarim niste magari ce stateau aliniati la marginea potecii. Ce inseamna sa te pierzi ca magarul in ceata!… Niste caini latra, dar nu ii zarim. Nici ei pe noi! Trecand sub Vf Zarnei, poteca incepe sa coboare. Ma gandesc ca ne apropiem de Curmatura Zarnei. Inaintand, vantul devine tot mai intens. Unde-o fi refugiul?  Ne uitam si nimic… Continuam sa mergem si incepem sa urcam. Ma intreb daca cumva nu am trecut pe langa el. Intre timp, dintre neguri apare o sfera-refugiu. Asta e!  Dar arata jalnic! Sigur nu-i de stat pe-aici. Mai mergem un pic si apare si varianta buna a refugiului Curmatura Zarna.  Intram sa ciugulim cate ceva. Inauntru e bine, dar afara …  Fiind devreme, initial am vrut doar sa luam o pauza. Cum vremea de afara nu era deloc imbietoare, am decis sa innoptam in refugiu. La un moment dat, pe langa doi romani si doi germani, a aparut o haita de cehi. Astia asa umbla, nenumarati! Au intrat cat cuprinde, au baut pe unde au putut, iar noaptea o cehoaica a vomitat de mai multe ori pe priciul refugiului. Noroc ca n-a nimerit-o pe Andreea care era langa ea!… O noapte de ”vis” alaturi de cehi…

25 iulie 2011

Ne trezim de dimineata. Suntem hotarati sa plecam mai departe. Insa vremea e la fel de hotarata: ploaie, vant… Ca atare, mai stam un timp. Cehii apar tot mai multi in refugiu. Isi arunca pelerinele, supratende, bete, nu mai e loc! Cehoaica vomita! In aceste conditii, clar plecam! Primii care au „evadat” au fost germanii, cu sticla de apa legata cu o ata de rucksac. Apoi lotul romanilor. Vremea s-a mai imbunat! Urcam intens spre Vf Leaota. Privesc in urma spre Curmatura Zarnei.  Continuam sa urcam in bataia vantului. Ne punem glugile peste caciuli.  Ne aflam in mijlocul verii… Lasand Vf Leaota in dreapta (unde i-am ajuns pe cei doi germani), traseul continua pe linie de nivel. Vedem Iezer-Papusa, iar in fata apar varfurile Dara si Hartop,  primele varfuri de 2500m din Creasta Fagarasului. Inaintand spre vest poteca strabate o zona mai plana. Vantul bate puternic. Undeva in dreapta este Lacul Urlea.  Strig la Andreea sa mearga inspre stanga („pe vant”)  pt a nu fi probleme. Insa in conditiile acestea, eu imi pun problema trecerii Custurii Urlei  pe care o avem de strabatut. Intr-un loc mai ferit de vant, luam o mica pauza. Apoi pornim pe Custura. Poteca e ingusta, iese pe alocuri in creasta, dar se si strecoara pe sub stanci. In fata, Vf Urlea este inconjurat de neguri.  In bataia vantului, mergem pana sub varful respectiv, apoi traseul continua la stanga. Intr-o sa, o rafala ne culca efectiv la pamant! Ce viteza sa aiba? Poate 100km/h, poate peste… Ne ridicam si mergem cat mai apropiati unul fata de celalalt. Caldarea Bandei si Creasta Principala au un plafon de neguri.  Continuam marsul nostru trecand pe langa Vf Cheia Bandei. De acum am intrat in sectorul cabanelor! Nu ca ar fi prea apropiate (se stiu distantele mari din Fagaras), dar exista in caz de nevoie. Vizibiliatatea a devenit mai buna, dar vantul continua sa bata dinspre stanga (sud).  Mergem destul de repede in aceste conditii. In spate, la distanta, se vede avantgarda cehilor. Nu mai vrem sa ii avem in preajma! La un moment dat traseul incepe sa coboare. Ajungem in Fereastra Mare a Sambetei.  Undeva in vale este cabana omonima, iar in departari Manastirea Sambata. Privesc la Coltul Balaceni,  amintindu-mi de un traseu parcurs intr-o iarna… Urmeaza urcusul pe Vf Budru/Slanina.  Destul de obositor. Zarim noul refugiu din Fereastra Mica a Sambetei.  Dupa o coborare, Andreea, cu parul in vant, ajunge la usa refugiului.  Refugiul este incapator si trainic. Sistemul de inchidere al usii, desi este simplu, a creat probleme altora… Mancam cate ceva, dupa care pornim la drum. Urmeaza urcusul intens pe Galasescu Mic, care ne-a cam „scos gazu’”. Insa satisfactia e pe masura eforturilor: zarim Trapezul Vistea-Moldoveanu!  E de bine! Privind inapoi, in departare se contureaza Custura Urlei flancata de Vf Urlea si Vf Dara.  Continuam sa mergem, indreptandu-ne spre Vf Galasescu Mare.  Initial coboram intr-o sa (Fereastra Racorelelor) dupa care urmeaza, evident, un urcus.  Inspre nord se racordeaza Muchia Dragusului.  Traseul urca mai de-a coasta, dar tot ne cam oboseste. Iesim pe un umar, de unde privim la Muchia Zanoaga  si spre Moldoveanu.  Mai e de mers!… Coboram iar, de unde urcam sub un alt varf.  Mergem ce mergem pana la o mica halta.  Lacurile Galasescu se contureaza mai jos.  Urmeaza un urcus ceva mai domol, de unde Vistea-Moldoveanu pare mai aproape.  Inapoi, privesc spre Galasescu.  Ne indreptam spre Portita Vistei,  cu Trapezul invaluit in ceata sub care salasluieste Iezerul Triunghiular.  Dupa o coborare, suntem la Refugiul Portita Vistei.  Andreea intra putin, niste romani fumeaza. Nu poposim, ci ne angajam in urcusul destul de extenuant spre Vf Vistea Mare. Oboseala (eram plecati tocmai de la Curmatura Zarnei) isi face simtita prezenta… Totusi, incet-incet si o promisiune, urcam pe Vf Vistea Mare (al III-lea din Romania).  De aici, mergand pe Acoperisul Romaniei, ne indreptam spre Vf Moldoveanu. Trecem prin Spintecatura Moldoveanului.  Varful e aproape.  La ora 16:12 suntem pe cel mai inalt varf din Romania  Varful Moldoveanu. Ne imbratisam, ne pupam, suntem bucurosi! „Opreste Doamne clipa cu care masori eternitatea”. Troita de pe varf mai reprezinta un simbol in memoria eroilor din Muntii Romaniei ce au luptat impotriva comunismului. Dumnezeu sa-I ierte!  Privind in jur vedem cum vremea se indreapta.   O luam inapoi spre Vf Vistea Mare.  Mai privim la Vf Moldoveanu –simbol al Romaniei.  De pe Vf Vistea Mare spre vest traseul coboara abrupt pe pietre.  Urmeaza apoi Vf Ucisoara si Saua Orzanelelor.  Odata cu imbunatatirea vremii, s-a domolit si acel vant ce ne batuse toata ziua si noi parca prinsesem elan, desi clar se adunase oboseala. Poteca continua sub Vf Ucea indreptandu-se spre Vf Corabia.  Admir Muchia (Rautatilor) Gardomanului.  In urma, Trapezul Vistea-Moldoveanu se vede frumos.  Dupa un urcus, vedem in zare Vf Tarata.  Dar mai e!… Poteca continua, conducand la un urcus destul de zdravan.  Exact de ce aveam nevoie!… Urcam cu greu, privind de unde veneam.  Dupa eforturi, iesim intr-o sa unde luam o pauza.  Se vede Caldarea Podul Giurgiului.  Poteca mai urmeaza o panta, pe care numai vointa ne-a mai dat energie s-o urcam. Traversam pe sub Vf Tarata indreptandu-ne spre Saua Podragului.  Iezerul Podul Giurgiului, Vf Mircii, Vf Arpasul Mare se contureaza mai bine.  Incet-incet Vf Podragu se vede tot mai clar semn ca Saua Podragului e pe-aproape.  De pe creasta, zaresc Lacurile de la Podragu.  In scurt timp suntem in sa.  De aici coboram inspre Cabana Podragu, admirand Vf si Muchia Taratei,   precum si Lacul Podragu.  La ora 20:00 am ajuns la Cabana Podragu  dupa un mars lung si sustinut inceput dimineata de la Refugiul Curmatura Zarnei. Mancam si apoi patrundem in lumea viselor.

26 iulie 2011

Ploua incontinuu din noapte si peste zi. Negura, racoare…  Toata lumea din cabana se foieste. Nu prea e de mers pe creasta! Ca atare, fiecare isi gaseste de lucru, sala de mese devine un adevarat tripou. Niste cehi golesc bere dupa bere si trantesc cartile intr-un septica banal. O alta cehoaica tot deschide geamul, desi este rece. S-o fi incins alcoolul in ea si ai sai! Doi francezi se vantura in chiloti prin dormitor. Noi pornim un renz si un wist. Cabaniera e bucuroasa: are incasari din plin! O ciorba 12 lei (noi!), felul doi-o tocana cu resturi de carne 20-25 lei, o bere 10 lei, „portia” de paine 1leu (adica o felie taiata in doua). La un calcul sumar (pe care l-am facut intr-o pozitie semi-sumara in wc) relizez ca ies bani consistenti la Cab Podragu… La pranz contribuim si noi la prosperitatea cabanei. Foame mare! Ma uit cu oarece jind la niste biscuiti rotunzi cehesti… Cu prima ocazie imi iau si eu din belsug! Spre seara, vremea se mai imbunatateste (confirmand zvonurile).  Noaptea, in racoarea teapana din cabana (incalzita din cand in cand de flatulatiile turistilor), Andreea are un vis plin de rasete! E un semn bun!

27 iulie 2011

Dimineata devreme. Cu rucksacele pregatite, luam cate-o omleta cu resturi de branza, pe care asteptam ceva pana sa fie gata. Un spaniol ma intreaba cum sa ajunga pe Moldoveanu. Ii explic cu detalii pe harta. Lumea inca doarme, inclusiv cabaniera. MAC-ul porneste la drum.  Este o zi frumoasa! In timp ce urcam spre Saua Podragului, magarii cabanei stau aliniati in poteca.  Un altul aprofundeaza.  In vale este mare de nori.  Rasare Soarele in zona.  Muchia Taratei se contureaza interesant.  Ajungand in Saua Podragului, ne indreptam spre vest.  Curand ne apropiem de Iezerul Podul Giurgiului.  Constatam cu bucurie ca s-a mai adus un refugiu.  Zapezile de sub Vf Mircii si Arpasu Mare se reflecta in apele lacului.  Urcam mai abrupt pe Vf Mircii.  Tot discutand istoria interbelica, ne trezim ca urcam mai sus decat era nevoie, apoi stam un pic  admirand lacul,  cat si inspre Podragu  si Vistea-Moldoveanu.  Pornim pe traseul de creasta trecand pe langa Vf Arpasu Mare  zarind Vf Buda, Vf Arpasu Mic  conturandu-se in zare si Vf Negoiu.  Poteca coboara urmand parcursul pe la Vf Paru de Fier  ajungand la Monumentul Nerlinger,  de unde privim la Lacul Buda.  Urmeaza o coborare mai abrupta, apoi un parcurs de-a coasta pe sub Arpasu Mic. Privim in urma spre Paru de Fier.  In fata se vad: Vartopel-Arpasel, Muchia Albotei, Vf Capra, Vf Vanatoarea lui Buteanu.  Ne apropiem de zona „La 3 pasi de …”  In departari vedem Negoiu.  Din vai se ridica neguri.  Intram in zona sectorului cu nume primejdios.  Urcam pe rand cele trei tancuri, prevazute cu cabluri, fara a avea niciun fel de probleme. Iesim la Fereastra Zmeilor.  In vale se contureaza cele doua refugii omonime. Poteca continua printr-o coborare mazgoasa spre Caldarea Fundu Caprei.  In sus se pofileaza Creasta Vartopel-Arpasel.  Strabatem caldarea privind la Acul Revolver,  angajandu-ne apoi intr-un urcus mai abrupt. Pe drum ne intalnim cu un cunoscut. Dupa putin timp ajungem in zona Lacului Capra.  Zarim Transfagarasanul.  La malul lacului, langa un izvor luam pauza de masa.  Am mers bine pana aici! Dupa ce am mancat cate ceva, am pornit in urcus spre Saua Caprei.  Vedem Lacul Capra  si Vf Vanatoarea lui Buteanu.  Continuam pe creasta si urcam pe Vf Iezerul Caprei.  Se aduna negurile… Intr-o fereastra de vizibilitate zarim Lacul Balea.  Forfota mare! Depasim alta haita de cehi. Cum mie imi place matematica, tinem matematic creasta, ajungand in preajma Vf Paltinul  si apoi a Turnului Paltinei.  Poteca trece pe la baza acestuia,  coborand un pic. Urmeaza o curba de nivel, unde apar si cateva cabluri.  Urcam o panta, trecand pe sub Vf Laita. Privim in urma, Turnul Paltinei   si inainte spre Laitelul.  Andreea reuseste sa mai scoata un zambet sub incarcatura mare a rucksacului.  Negurile se tot aduna. Inspre Laitel, mai apar niste cabluri, apoi avem de urcat din greu.  Poteca urca in serpentine cu grohotis care ne conduc pana pe varf.  Niste pusti needucati d-abia ne saluta. De pe Vf Laitel in conditii de vizibilitate s-ar fi vazut frumos Cetatea de Piatra a Negoiului-Lespezi. Acum insa aceasta e invaluita intr-un plafon de ceata.  Doar Lacul Caltun se zareste. Traseul urmeaza o coborare aspra cu vreo trei tancuri. Lespezile cam aluneca pe-alocuri.  Ne intalnim cu un cunoscut impreuna cu tatal sau. Incet-incet ne apropiem de zona lacului, etalandu-se Vf Lespezi si Vf Caltun.  Laitelul strajuieste undeva in urma.  Coboram la lac.  Printre neguri, zarim pt cateva clipe Vf Negoiu. E inca devreme, am mai avea timp sa mergem, dar vremea nu e deloc prielnica. Se porneste ploaia care in combinatie cu negurile, ne elimina orice alte variante. Asa ca ramanem la Refugiul Caltun.  Schimbam impresii cu romanii ce vin din directie opusa, ii returnez unui tip aparatul foto pe care si-l uitase in refugiu, ne instalam pt seara. La un moment dat in refugiu intra un grup de etnici maghiari cu care ne-am simtit excelent, dandu-ne cascaval, o conserva si o paine excelenta. Andreea ne-a batut pe toti la macao-unguresc! Adormim, visand la traseele din ziua urmatoare.

28 iulie 2011    Cea mai lunga zi

Ne trezim devreme, ca de-obicei. Ne facem bagajele, mancam si pornim la drum. In ziua asta vom avea multe pasaje de trecute cu diverse dificultati si, desigur, distantele Fagarasului… Vremea e foarte buna, Soarele a rasarit frumos, e senin si fara vant.  Ziua perfecta pe care ne-o dorim! Ocolim Lacul Caltun  si urcam pe lespezi mari spre Portita Caltunului.  Hornul Caltunului mai are zapada pe alocuri.  Odata ajunsi in Portita Caltunului, admiram Lacul Caltun,  dar si Cetatea Negoiului.  Traversam Caldarea nordica a Laitei indreptandu-ne spre Strungi.  Lasam in stanga Strunga Doamnei  (o varianta mai simpla de acces spre Vf Negoiu), pregatindu-ne pentru asaltul final prin Strunga Dracului.  Aceasta este un horn amenajat cu lanturi, un sector care cu rucksacii mari in spate (cum eram noi) la urcare este obositor, dar si spectaculos totodata.     La iesirea din strunga  Vf Negoiu e aproape  inspre vest zarind Bastionul Ciortei.  Un ultim urcus si suntem pe Vf Negoiu (al II-lea din Romania)!  Ne imbratisam bucurosi! Facem fotografii in toate directiile: Custura Ciobanului,  spre Vest: Ciortea, Budislavu, Suru,…  spre Lacul Vidraru  Vf Lespezi, Vf Cornu Caltunului  spre Est  cu suita de varfuri si inconfundabilul Vistea-Moldoveanu.  Privind de pe Negoiu imi dau seama ca mai e destul de mers pe Creasta Fagarasului…  Pornim din nou la drum, coborand abrupt spre Saua Cleopatrei. In jos vedem Acul Cleopatrei, precum si Valea Saratii.  Traseul de creasta urmeaza sa strabata o portiune cu pasaje mai delicate –Custura Saratii.  Marcajul e bun si s-au montat recent lanturi. Doar ca noi avem rucksacii mari.     Trecem pe langa un german ce parea cam depasit de traseu.  Dupa urcusuri, coborasuri, catarari, ajungem la Vf Serbota.   Urmeaza cele trei varfuri din Musceaua Scarii.  Trecem printr-o turma de oi, in care cainii erau in poteca latrand la noi de zor…Privim la Caldarea Serbotei  urcand si coborand.  Se etaleaza Scara  cu noul refugiu montat langa cel vechi.  Abordam urcusul  si ajungem pe varf.  In fata, printre oi, vedem Ciortea si Lacul Avrig.  Un caine se da la noi, in timp ce coboram de pe varf. Vedem bastionul Ciortea-Boia.  Trecem pe langa cativa romani ce vin dinspre Suru. Un strain cara pe rucksac o placa de celule fotovoltaice… Sa-si mai incarce energia! Ne apropiem de Vf Garbova,  trecand pe la baza sa. Admiram Lacul Avrig  spre care ne indreptam vertiginos trecand pe langa fumoase margarete.  Odata ajunsi la lac, luam un popas pt apa si ceva ciuguleala.  Apa din lac nu e buna de baut, Andreea a avut probleme! Izvorul este undeva in dreapta fata de lac. In continuare urcam din greu spre Portita Avrigului. Lacul se vede frumos!  Ne indreptam spre Budislavu.  Lasam in urma Lumea de Piatra a Fagarasului, privind inspre Bastionul Ciortei si Cetatea Negoiului.  De dimineata cand eram pe Vf Negoiu priveam spre locul unde ne aflam acum… In zona Vf Budislavu un cioban mai varstnic se bucura ca vorbeam romaneste si ca eram romani. Pe masura ce inaintam spre vest, in stanga se contura defileul Oltului.  Trecand de Budislavu, poteca continua pe curba de nivel sub Vf Suru.  Aici sunt mai multe izvorase cu apa de baut. Ne dor talpile, eu cred ca am numarat toate pietrele pe care am calcat cu talpile… Urmeaza o sa in care se poate cobora la fosta cabana Suru.  Cei mai multi urca sau coboara in Creasta Fagarasului pe acolo, lasand la o parte extremitatea vestica a crestei. Noi insa continuam parcursul pe creasta.  In vale zarim Oltul tot mai aproape.  Simtim ca nu mai e chiar asa de mult!… Trecem pe la Vf Moasa (Cocoriciul).  Poteca coboara usor printre niste formatiuni stancoase.   De la o stana din stanga, doi caini ciobanesti ne-au alergat un pic. Continuam sa coboram, avand in fata Vf Tataru, indreptandu-ne spre Saua Apa Cumpanita (exista izvor).  Aici am intalnit niste indivizi plini de ei, desi de-abia se tarau. Noi facem un mic popas, continuand apoi parcursul pe poteca ce merge de-a coasta, inspre stanga Vf Tataru.  Poteca strabate pasuni in care orientarea devine mai dificila. Vedem Vf Chica Lacului,  apoi intr-o sa gasim fundatia vechiului refugiu din Chica Fedelesului.  Poteca continua la dreapta pe sub Vf Chica Lacului.  La un moment dat apare un izvor cu apa buna de baut.  Ne umplem bidoanele si mergem mai departe. Iesim intr-o zona de gol alpin.  Traseul se mentine relativ orientat usor spre dreapta. Vedem Culmea Principala a Fagarasului avand directia indreptata spre stanga,   cu o sa cu doi stalpi metalici. Este ramificatia spre Turnu Rosu!!  Inca nu coboram, ci continuam sa mergem pe Culmea Principala, in care marcajul este ca si disparut.  Dupa un urcus ajungem pe ultimele varfuri neimpadurite din Creasta Principala a Fagarasului, cele doua Varfuri Chica Pietrelor.  Privim in jur, Oltul se afla la intrarea in defileu  spre vest se contureaza Culmile Meridionalilor pe care va trebui sa le strabatem in continuare  iar in urma, Creasta Fagarasului care ne-a oferit peisaje si experiente de neuitat.  Dupa aceasta contemplare si reflectie, revenim, trecand pe langa Vf Chica Pietrelor  ajungand in poteca ce coboara spre Turnu Rosu.  Printre tufe de afine, intram in padure. Poteca e clara si marcajul bun.  Intr-o poienita mai privesc odata la Chica Pietrelor.  Urmeaza un indicator ce semnaleaza parcursul brusc spre dreapta, intr-o coborare abrupta pe serpentine alunecoase de pamant. Se trece Paraul Caselor, iesind intr-un drum forestier. Suntem obositi, coborarea asta ne-a terminat genunchii!  O luam agale pe drum. Trecem pe langa o manastire.  Un localnic trece cu masina goala fara ca sa ne ia… Niste moldoveni intr-o masina plina opresc, fara ca sa putem urca, dar intrebandu-ne cu ce ne-ar putea ajuta. Seara accedem in satul Turnu Rosu, oprind la primul magazin.  Ni se spune ca in sat nu exista pensiune (ulterior am aflat ca era…) Mergem pe jos pana la gara Turnu Rosu.  Aici aflam ca nu toate trenurile opresc, insa putem sa mergem la gara din Talmaciu unde avem mai multe oportunitati. Cum la ora aceea nu gasim taxiuri, o luam catinel pe jos. Un tip cu un microbuz cu nr de Sibiu ne duce vreo 2 km, dupa care ne lasa pe drum, in plina noapte, desi il rugasem sa ne duca, contracost, pana-n Talmaciu. Zice :”sa tinem asfaltu’ vreo 3km si apoi dam de gara. Aveti picioare puternice!”… Asa ca eu si cu Andreea (cu rucksacele mari si grele in spate), noaptea, la lumina Lunii, am mers pe jos, mult mai mult pe asfaltul ce era exact ceea ce ne trebuia la acel moment!  Trebuia sa luminam in fata si in spate ca sa ne observe soferii ce mai treceau. Dupa o tropaiala necontenita, intram in Talmaciu, unde un paznic nu a stiut sa ne spuna unde-i gara. Un pustan ne explica s-o luam pe niste strazi dosnice care in final ne-au condus la gara Talmaciu in jurul orei 1 noaptea. Un homless si-a luat bagajul si a plecat cand ne-a vazut. Pentru noi acum se incheia ziua in care de dimineata, cu rucksacii mari in spate, pornisem de la Refugiul Caltun, urcand pe Vf Negoiu, trecand prin Custura Saratii, Vf Serbota, Vf Scara, sub Ciortea, L Avrig, Vf Budislavu, Vf Suru, Moasa, Tataru, Chicile… O zi lunga. Cea mai lunga zi!

Odata suiti in tren, acesta a trecut prin gara Turnu Rosu, intrand in Defileul Oltului. Am salutat respectuos Maretul Fagaras!

Videomontaj Traversarea Meridionalilor part 1

Colectia foto a acestui articol

Mihail Cernat

continuarea o puteti citi in jurnalele urmatoare:

TRAVERSAREA MERIDIONALILOR II

TRAVERSAREA MERIDIONALILOR III

 Exista o facilitate de a urmari continuarea jurnalului, precum si toate activitatile de pe acest blog (postari de noi jurnale, anunturi, etc) prin inscrierea adresei Dvs de e-mail in casuta din dreapta-jos a paginii blogului („Follow„) .