Piatra Mare – traseul Horvatca

in conditii aspre de iarna

Se apropie sfarsitul unui nou an, respectiv 2019, asa ca trebuie sa initiez conform traditiei, o tura pe munte. Ne cam incurca codurile de avertizare meteorologica, dar dorinta e prea mare, timpul liber destul de limitat, asa ca trec la actiune !

sambata 28 decembrie 2019

echipa : Mihai, Daniel, Silviu (toti din Bucuresti)

Pornim dis-de-dimineata, eu sunt obisnuit cu trezitul devreme de la bebeii care sunt mereu matinali (Andreea stie cel mai bine!). Silviu este prezent „la datorie”, iar pe camaradul si neobositul Daniel il luam de la el din zona (cu renume in Bucuresti).

O expeditie incepe intotdeauna de la primul pas. Primul pas la noi a insemnat un picior incaltat intr-o incaltaminte joasa, lejera, pus jos intr-un strat de zapada consistent ce ne-a udat picioarele aproape instantaneu. Apoi echiparea aferenta conditiilor meteo a fost o alta „distractie”. In fine, pornim in tura, trecand printre niste caini („prietenii” mei, dar si ai lui Daniel!). Ii indrum pe colegii-camarazi spre intrarea in traseul Horvatca; un urcus ne ia direct, pieptis. E bine asa ! Ma uit inapoi, ninge si bate vantul sustinut. Oare ce-o fi pe sus ?

Continuam sa urcam destul de sustinut. O problema o ridica zapada cazuta proaspat si destul de consistenta, care formeaza un strat omogen, derutant la orientare. Eu am mai parcurs de mai multe ori acest traseu, inclusiv iarna, insa acum conditiile sunt destul de aspre. Dar, am venit pregatit. Bine! Si Daniel s-a pregatit, iar Silviu este intotdeauna pregatit! Asa ca avansam pe intortocheta Horvatca. Discutam de tot felul, de munte, de istorie, de echipamente. Dupa un timp (timpul efectiv nu mai conteaza, am venit pregatiti pentru o tura lunga) ajungem la Cantonul Horvatca reper important din traseu. Suntem bucurosi ! Luam o pauza (de „hidratare” – cum ar zice fitosii, de fapt ciugulim cate ceva si bem apa). Continuam traseul prin padurea de argint. E frumoasa ca si imagine, dar derutanta ca orientare. Si inca ceva, e ger ! Sunt deja – 12 C . Un ragaz de orientare, atat de necesar in conditiile date. Traseul este intortocheat, in principiu urca pe o suita de culmi adiacente, insa prezinta diverse „meandre” prin zone impadurite, care fac orientarea dificila, mai ales cand este un strat uniform si pufos de zapada. Totodata ne bucuram de peisajele interesante, cu brazii incarcati de zapada inghetata. Si noua ne e cam frig, mai punem un strat pe noi. De haine, nu de zapada ! Si tot cu povestitul, si tot cu urcatul prin zapada, si tot cu orientatul si re-orientatul, ajungem in poiana cu belvedere. E bine ! In conditii de vizibilitate, aici trebuia sa vedem peisaje cat de cat cuprinzatoare. Acum vedem doar brazii incarcati de zapada. Si, desigur, pe noi intre noi!

Desi am urcat ceva, ca si altitudine, inca mai avem; si timpul trece, e zi scurta de iarna. Intensificam ritmul. Astfel ajungem la foisorul de observare. Un alt reper important de pe traseu. Poposim un pic, Silviu se uita prin foisor, analizam harta, ceasul si … vremea, care s-a mai inrautatit. Nu degeaba s-a dat avertizare meteorologica de viscol pe crestele muntilor! Personal sunt destul de hotarat, le recomand sa tinem aproape, sa mergem grupat si sa fim atenti la parcurs. Un curent si mai rece il resimtim, combinat cu negura indesita. Sunt -14 C , dar vantul accentueaza senzatia de frig. Pornim mai departe. Urcam prin zapada care este mare in aceasta zona. Totodata trebuie sa fim atenti la abruptul din stanga. Si sa mentinem parcursul bun. Vantul bate tot mai tare, fiindca suntem in zona de creasta, descoperita. Combinat cu ninsoarea intensa si urcusul prin nameti. Mergem compact, cu atentie la stancariile de pe creasta, care sunt derutante. Urcand pe Creasta Somitala spre Varf, in conditiile viscolului si vizibilitatii foarte scazute, ma gandeam la celebrul explorator polar Sir Ernest Shackleton, care in eroicele sale expeditii antarctice a efectuat marsuri pe intinderi nesfarsite de gheata, patrunzand in zone necunoscute, realizand performante semnificative in cunoastrea si strabaterea spre atingerea Polului Sud (pe care insa nu l-a atins…).
Noi, niste umili mergatori pe munte, in virtutea a ceea ce au realizat eroii exploratori, trebuie sa avem vointa sa mergem inainte prin viscol, vant, ninsoare si negura. Desigur la scara valorica corespunzatoare.

Eforturile ne sunt rasplatite: Varful Piatra Mare, urcat pe traseul Horvatca in conditii de viscol, negura, ger. Ne strangem mainile bucurosi, suntem o echipa de munte temerara. O sun pe Andreea. Privesc la troita din vecinatatea varfului, unde sunt si cornise de zapada. Doamne Ajuta !

Nu zabovim, ne reluam parcursul fiindca zona somitala a Pietrei Mari devine pe alocuri platou, cu orientare dificila in conditiile date. Mergem cu atentie si ajungem la intersectia cu traseul spre Piatra Scrisa. Noi continuam cvazi-stanga; la un moment dat este o portiune susceptibila la avalanse. O cunosc, am trecut de multe ori iarna pe acolo. Asa ca mergem cat mai indepartati de margine, totodata mentinand parcursul. Ajungem la hornul ce coboara din zona somitala. Aici, de regula, este alunecos, posibilitati de zone cu gheata. Avem la noi coltari, am venit pregatiti; insa nu este cazul, e zapada multa. Incepem sa coboram prin horn. Cu atentie, fiindca sunt pietre sub zapada.

Coboram cu bine prin horn, apoi continuam traseul tot in coborare prin padure, indreptandu-ne spre cabana Piatra Mare. Deja am trecut de zonele expuse diverselor pericole (nu ca nu ar mai putea fi !), ne simtim mai degajati. Imi aduc aminte si le povestesc baietilor de memorabila Traversare de Iarna a Pietrei Mari , cu Andreea si prietenul meu vechi de munte Dorin, cand am urcat prin nameti si am ajuns noaptea in gara la Brasov, apoi cu un tren de noapte am ajuns luni dimineata in Bucuresti.

Ajungem la cabana Piatra Mare, ne pozam dar nu intram si nu ne oprim, din motive diverse; eu cu Silviu fiind de aceeasi parte a baricadei, vehementi din motive obiective. Continuam sa coboram pe traseul Drumului Familial. Ne aprindem lanternele frontale, fiindca e deja intuneric. Coboram prin padure, cu zapada. La un moment dat ajungem la ramificatia cu traseul prin Prapastia Ursului , aducandu-mi aminte de nametii pana la brau prin care am urcat cu Andreea intr-o iarna. Si tot prin serpentine, de ma dureau degetele si tapile picioarelor, intram in Dambul Morii. Localitatea s-a extins, au aparut vile, altadata erau cateva case si multi caini maidanezi. Ne gandim cum sa facem sa revenim la masina. Daniel ne zice de un tren personal care opreste in haltele din zona. E cam la limita si pentru gara Timisul de Jos trebuie sa tropaim pe asfalt. Pe asfaltul drumului national unde trec tot felul de naravasi cu viteze hotarate, desi ne vedeau ca suntem si noi pe-acolo.

Intoarcerea a fost o alta aventura, de la semnele facute in intuneric unui tren ca sa ne vada si sa opreasca in obscura gara; apoi deszapezitul masinii cu mainile, reluarea tinutei de masina ce a presupus dezechipare. Condusul prin viscolul ce se dezlantuise, ninsoarea derulata in fata parbrizului facandu-ma sa ma simt precum Han Solo pilotand nava sa Millennium Falcon in hyperspatiu, din celebra saga Star Wars.

Odata ajuns acasa gandurile m-au purtat la traseul Horvatca din Piatra Mare parcurs in conditii aspre de iarna, cu viscol si negura, fiind insa bine pregatiti.
„Acei nebuni minunati in masinile lor zburatoare” – noi n-am avut masini zburatoare, am urcat pe propriile picioare, sus, in varf de munte, ninsoarea zburand in vant. Am reusit sa parcurgem un traseu interesant, cu peisaje inedite.

28 decembrie era ziua de nastere a mamei mele; cred ca de undeva, din alta lume, mama mea m-a vegheat… Dumnezeu ne-a Ajutat sa urmam calea buna !

Mihail Cernat

Colectia foto aferenta acestui articol

Despre mihaicernat

pasionat de munte
Galerie | Acest articol a fost publicat în articol_montan, de_iarna, Drumetie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Piatra Mare – traseul Horvatca

  1. Sorin sd zice:

    Sunt mandru de voi! .. chiar daca nu sunteti copiii mei.
    Imi place ca v-ati tinut de treaba.
    Felicitari !

    • mihaicernat zice:

      Sorin, draga,
      Din pacate, as zice, niciunul dintre cei din tura in Horvatca nu avem cum sa fim copiii tai. Anii din spate nu vor sa scada la numar, chiar daca fiecare isi doreste acest lucru. (de aceea am zis „din pacate”). In ceea ce ma priveste, as putea zice ca sunt un fel de fratele mai mare. Dar prefer sa fiu un bun camarad. De munte si nu numai !

      Ne-am tinut de treaba ca spiritul inca pulseaza tanar. Poate si de-aia am optat sa abordam un traseu nu tocmai simplu, in conditii destul de aprige de vreme. Un pic de nebunie, dar o nebunie tinuta permanent sub control: experienta, echipa, echipament.
      Invitatia catre tine este deschisa, personal te astept la traseu.

      Multumim frumos pentru aprecieri !

Lasă un răspuns la mihaicernat Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s