29 mai 1953 – doi oameni reusesc sa atinga varful celui mai inalt munte al Terrei. 
Everest (Chomolungma) 8848m, situat in Himalaya. 
Acestia sunt Edmund Hillary si Tenzing Norgay, un neozeelandez si un nepalez, membri ai expeditiei britanice conduse de colonelul John Hunt. 
Vestea reusitei ascensiunii a ajuns la Londra chiar in dimineata incoronarii reginei Elisabeta a II-a, printr-o stafeta bine organizata. 
Destinul a facut ca un apicultor si un serpas sa ajunga pe cel mai inalt Varf din lume.
Insa trebuie evocate expeditiile precedente care au contribuit la succesul din 1953.
Astfel, in primava anului 1952, in cadrul expeditiei elvetiene, s-a deschis si concretizat ruta sudica de accedere spre Varful Everest. 
Raymond Lambert si Tenzing Norgay au atins altitudinea de 8595 m.
Cei doi alpinisti au innoptat intr-un cort instalat la altitudinea de cca 8400m, insa nu au avut saci de dormit si nici primus (de remarcat faptul ca elvetianul Lambert avea toate degetele de la picioare amputate). Astfel nu s-au putut recupera si hidrata. Totodata, dupa aceasta noapte chinuitoare, a doua zi nici dispozitivele de oxigen nu au functionat cum trebuie ingreunandu-le foarte mult respiratia. Ca atare, cu eforturi foarte mari, Lambert si Tenzing au reusit totusi sa urce pana la altitudinea de 8595 m.
Importanta Expeditiei Elvetiene din primavara anului 1952 a fost aceea ca a demonstrat posibilitatea ascensiunii pana pe Varful Everest, pe varianta nepaleza, prin creasta sud-vestica ce nu prezenta obstacole insurmontabile.
Elvetienii au revenit si in sezonul postmuson tot in 1952, insa vremea foarte potrivnica, cu vanturi puternice si ger scazut i-a fortat sa se retraga de la altitudinea de 8100m.
In lumea alpina este unanim recunoscut faptul ca Expeditiile Elvetiene din 1952 au avut o contributie insemnata in reusita Expeditiei Britanice din 1953.
Acelasi serpas nepalez, Tenzing, a fost solicitat insistent de britanici pentru a participa la expeditia acestora, data fiind experienta sa dobandita in expeditiile anterioare.
Nu in ultimul rand aducem un gand pios, dar si o scanteie de nadejde alpinistilor britanici George Mallory si Andrew Irvine. In expeditia din 1924, 
acestia fiind in ascensiune pe Creasta Nordica au atins cu certitudine altitudinea de 8500m. Cercetarile si expeditiile ulterioare nu au confirmat atingerea varfului Everest de catre cei doi alpinisti, insa s-a demonstrat ca acestia ar fi putut depasi pasajele alpine mai dificile de pe traseul spre varf. De altfel, Mallory era renumit pentru tenacitatea sa. 
Daca au atins varful atunci sau nu, subiectul ramane o controversa deschisa, in care cei doi alpinisti intra in legenda… 
Dupa 60 ani de la ascensiunea confirmata a lui Hillary si Tenzing, amintirea tuturor celor care au contribuit la atingerea Varfului Everest ramane in memoria umanitatii.
Colectia foto a acestui articol
Mihail Cernat
Mihai Cernat 
Mihai, felicitari pentru acest Remember !
Intradevar, niste oameni minunati, atat cuceritorii, cat si precursorii lor. Eu, ca si tine, as pune in fruntea reusitei pe excelentul organizator care a fost John Hunt.
Nicu Posta
Multumesc, Dl Nicu !
Initiatorii si primii care au deschis calea catre Varful Everest au fost oameni dedicati. La fel si cei care au cautat alte cai si modalitati de a atinge Varful. Dorinta, tenacitatea, vointa i-au caracterizat pe acesti temerari.
Desigur, cei care sustin echipele de varf si tot bunul mers al expeditiilor constituie „motorul” acestora. Colonelul John Hunt a contribuit cu certitudine la reusita expeditiei britanice din 1953.
Onoare acestor Oameni !
iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa vad acest grupaj cu acesti temerari
Si eu va multumesc de aprecieri !
Intr-adevar, temerari, acei alpinisti care porneau pentru prima data in necunoscut…