motto: ”Oh, patria mea, atat de frumoasa, si pierduta!” – Nabucco (Va Pensiero)

echipa: Mihail si Andreea Cernat (MAC) cu bebe Stefan
sambata 28 aprilie 2018

Albumul foto cu imaginile la o rezolutie mai mare

Masivul Trascau, situat in Carpatii Occidentali, este o adevarata bijuterie de calcar ce contine o multitudine de fenomene carstice, care mai de care mai frumoase. Chei spectaculoase, varfuri fotogenice, pesteri deosebite, toate se regasesc în Trascau. Accesul in zona este relativ facil ca si apropiere, urmand ca obiectivele turistice sa fie parcurse efectiv „la pas” ; asa este cel mai bine! Exista posibilitati de cazare, in continua dezvoltare fiindca zona are potential, insa ne dorim ca dezvoltarea sa fie in armonie cu mediul, iar turistii sa devina tot mai educati in spiritul montan.

Primavara, anotimp al reinoirii, natura prinde iar culoare, forfota vietii e din nou intensa. Profitam de o mini-vacanta si pornim inspre Trascau. Cu teoria stau bine, studiasem despre obiectivele turistice; si cu practica, mai fusesem de cateva ori, dar la alte destinatii din acest masiv. Pentru noi, care venim din Bucuresti sau din alte locatii mai indepartate, este nevoie de timp disponibil. Daca mai adaugam si durata consumata pe „drumurile noastre toate“, atunci necesarul de timp creste. Dar ce mai conteaza cand pasiunea e mare?

Asadar, noi MAC -ii (Mihail si Andreea Cernat) in componenta extinsa, adica cu bebe Stefan, ne indreptam inspre Masivul Trascau. Dorim sa parcurgem cateva trasee de drumetie frumoase. Acum ne vom referi la Cheile Cetii (Baile Romane). Din drumul european ce leaga Alba Iulia de Teius, in partea stanga se desprinde un drum care conduce la localitatea Cetea. Strabatem localitatea, drumul devenind tot mai accidentat; in final trecem printr-un vad si ajungem intr-o poiana destul de larga unde ne parcam masina. De aici incepe aventura! Mai ales când avem un bebelus, foarte curios, dornic sa vada tot, sa puna manuta (apoi inerent la gura). In atare conditii incepem sa ne echipam, pentru bebe aducand un accesoriu adecvat transportarii lui pe poteci de munte. Evident, in spatele unuia dintre parinti. Dar parintii sunt oameni care au mers des pe munte, asa ca un mic „bagajel” dragalas nu poate fi o problema!

Pornim in traseu, e cald! Insa parcursul se desfasoara in prima parte prin padure, pe firul paraului Cetea. Asa ca e tocmai bine! Livada prin care trecem are o parte din pomi infloriti, ceilalti copaci inflorind deja mai devreme. Totodata, deasupra coronamentului, se vad forme diverse de stancarii, inalte si zvelete, placute privirii. Fac parte din ansamblul de stanci limitrofe Cheilor Cetii. Apa este limpede, pare a fi buna de baut. Poteca strabate diverse poienite, cu locuri bune de cort. Dar si cu o sumedenie de flori frumoase! Noi ne continuam parcursul, Andreea il duce pe Stefi in carca, iar eu duc un rucsac cu cele necesare pentru toti trei. Dupa o vreme trecem pe langa un indicator turistic ce semnaleaza o intersectie, continuam sa mergem inainte, spre Baile Romane. La scurt timp ajungem la acestea; practic sunt marmite in care cad cascade de apa. Pentru a le vedea si mai de-aproape, ne cataram pe un pasaj stancos urmat de o traversare. Astfel ajungem la baza unei cascade mai mari, ce face parte dintr-o succesiune de cascade.  Acestea strabat Cheile Cetii in adevarate trepte de apa. Am informatia ca respectivele cascade pot fi coborate asigurat (canyoning). Cred ca e interesant! Dar noi acum, cu un bebe mic, nu putem aborda asa ceva! Trebuie sa mai crestem!

Revenind la Baile Romane, ne tragem sufletul, facem fotografii, locul e frumos! (video) Dupa care ne continuam traseul. Ca atare, revenim la acel indicator, urmand ramificatia ce urca. Si urca destul de sustinut in prima parte! Andreea e cu Stefi in spate si nu se lasa! Eu privesc la peretii de stanca pe la baza carora trecem. Arata impresionant! Undeva in stanga vedem formatiunile stancoase strabatute de cascadele Cetii. Continuam sa urcam, ajungand intr-o sa. O troita veche de piatra vegheaza locul.  (continuare Tancul stancos stanga)

Ne reluam traseul, urcand mai domol spre dreapta, vizand o culme stancoasa. (continuare via ferrata Picuiata)

Trecem pe langa alte stancarii, privind in urma la frumusetile Cheilor Cetii. Incet-incet revenim la locul de parcare. Stefi e nerabdator sa ne arate cum se conduce masina!

In timp ce ne deplasam prin satele si catunele din Apuseni, gandurile imi zboara la aceste frumuseti naturale ce le avem la noi în tara, pentru multi nestiute, pentru putini redescoperite, iar pentru cativa de-a dreptul uitate. Speram ca generatiile ce vin sa armonizeze toate acestea, fiecare dintre noi avand posibilitatea sa contribuie cumva la acest ideal.  Mihail Cernat

(acest articol a fost publicat in revista Romania Pitoreasca)

Colectia foto aferenta acestui articol