Everest – cel mai inalt munte din lume (8848m alt), al treilea pol, cum mai este denumit, fascineaza prin inaltimea sa. Este un tel absolut pentru alpinistii de pretutindeni, dar si o dorinta maxima pentru persoane cu un ego exacerbat. 
Insa fara sprijinul serpasilor, acest varf ar fi intangibil pentru foarte multi.
In cartea „Into thin air / In aerul rarefiat” scrisa de Jon Krakauer, autorul relateaza evenimentele din anul 1996 cand pe Everest au decedat mai multe persoane, in principal datorita unei furtuni declansate in zona somitala. Personal insa doresc sa evidentiez etica si caracterul unor oameni (dus pana la pretul suprem), precum si dorinta de afirmare, fanfaronada, manifestate de indivizi si individe ce cred ca pot cumpara orice cu bani, fara a avea nimic de-a face cu spiritul montan.
Astfel, specialista in „vanatori de barbati bogati” – Sandy Hill Pittman a fost efectiv trasa si tarata pana pe Varful Everest de serpasul Lopsang. In mod asemanator au urcat si Charlotte Fox si Yasuko Namba (individe corporatiste bine platite). Desi au facut parte din grupul care a suportat conditiile meteo neprielnice, au reusit sa revina cu bine, prin sprijinul nemijlocit al ghizilor si serpasilor. Revenirea din zona in care grupul se blocase datorita furtunii, vizibilitatii scazute si a intunericului s-a datorat lui Neal Beidleman (ghid) si Klev Schoening (alpinist) care in plina noapte au reusit sa conduca grupul in Tabara IV din Saua Sudica. Ghidul Anatoli Boukreev pornise la un moment dat in cautarea acestui grup.
Un alt episod s-a petrecut prin asteptarea la „Balcon” (8412m alt) a lui Beck Weathers timp de cateva ore, intrucat acesta orbise. A fost coborat de ghidul Mike Groom, incluzandu-se apoi in grupul blocat mai sus de Saua Sudica. Au reusit sa revina la corturile din Tabara IV odata cu grupul.
Autorul cartii, alpinistul Jon Krakauer a urcat pe Varful Everest din Himalaya, intampinand dificultati la coborare datorita furtunii si vizibiliatii scazute, reusind pana la urma sa ajunga la Tabara IV.
Urmatoarele evenimente au fost cele mai emotionante. 
Urcarea ghidului Rob Hall ce l-a sprijinit pe clientul Doug Hansen sa ajunga pe varf, ca si o datorie de onoare din partea lui Hall fata de Doug, intrucat cu un an inainte acesta ii daduse dispozitia sa se intoarca (Hansen ajungand deja pe Varful Sudic).
Asteptarea lui Lopsang Sherpa pe Varful Everest pana cand prietenul sau ghidul Scott Fischer a urcat la randu-i pe Varf. Lopsang a coborat impreuna cu Scott, ajutandu-l intrucat acesta era obosit.
Sub Balcon insa, extenuarea lui Scott s-a inrautatit, Lopsang solicitand sprijin, neputand sa-l transporte in spate. Scott insa i-a zis sa coboare lui Lopsang, desi acesta vroia sa-i stea alaturi.
Scott Fischer a ramas definitiv acolo…
In acest timp, pe Creasta Somitala a Everestului trei oameni se chinuiau in furtuna. La revenirea de pe Varful Everest, Rob Hall il sprijinea pe Doug Hansen sa coboare; insa acesta era extenuat. La „Pasul lui Hillary” dupa numeroase eforturi Hall si-a dat seama ca nu poate sa-l coboare singur pe Hansen. Pe Varful Sudic se afla ghidul Andy Harris, ce-si astepta de mai multe ore coechipierul si prietenul Rob Hall. Gandindu-se ca sunt probleme, Harris a pornit sa urce (din nou, el urcand in aceeasi zi pe Varful Everestului) in plina furtuna inspre „Pasul Hillary”.
Afland ca sunt probleme in zona somitala, serpasii Ang Dorje si Lhakpa Chhiri au pornit din tabara IV inspre varf. Insa aveau de urcat cca 900m diferenta de nivel. Destul de mult. Acestia au urcat pana la 200m sub Varful Sudic unde au fost stopati din ascensiune datorita furtunii si frigului. Deja trecuse o zi de cand pe Creasta Somitala a Everestului se mai dadea o lupta pentru viata. De Andy Harris si Doug Hansen nu se mai stia nimic (realizandu-se ulterior ca decedasera). Un singur om mai cauta sa supravietuiasca, ghidul si alpinistul Rob Hall. A doua zi, seara, dupa ce urcase pe Varful Everest, acesta reusise sa revina pe Varful Sudic. Cei din tabere il sustineau moral, fiindca fizic tentativa de salvare esuase… Hall a purtat o discutie telefonica cu sotia sa (aflata in Noua Zeelanda); a fost ultimul lui semn de viata. 
Cartea „In aerul rarefiat” arata ca desi pragmatismul s-a extins la nivelul ascensiunilor pe Everest, mai exista oameni a caror tarie de caracter ramane verticala pana la capat.
Colectia de imagini a acestui articol
Mihail Cernat
Mai puteti citi: Everest _evocare si Everest _evocare (part II) .
Mihai Cernat 
Fain articol!
O singura completare la pasajul „… Beck Weathers timp de cateva ore, intrucat acesta orbise. A fost coborat de ghidul Mike Groom, incluzandu-se apoi in grupul blocat mai sus de Saua Sudica. Au reusit sa revina la corturile din Tabara IV odata cu grupul.”
Beck Weathers si Makalu Gau au fost amandoi salvati in mod miraculos, dupa o noapte petrecuta in ger si degeraturi severe – Beck a fost, de fapt, abandonat, crezandu-se ca e mort, insa intr-un puseu incredibil de luciditate s-a trezit si s-a tarat pana la corturi. Gau a fost recuperat de serpasi si si-a pierdut antebratele si portiuni din picioare. Yasuko nu a fost atat de norocoasa – parte din grupul ce a coborat si a ramas blocat in furtuna, la cateva sute de metri de Camp IV, nu a supravietuit si a fost abandonata, impreuna cu Beck.
Multumesc !
In timp ce citeam cartea am fost impresionat de evenimentele petrecute acolo, sus, pe Everest.
La o scara mult mai mica, pe munte, am ajuns si eu impreuna cu alti coechipieri sau cu prietena mea, in situatii dificile; situatii din care am iesit cu sprijinul prietenilor.
Pe munte, cand conditiile sunt grele, sunt momente in care distanta dintre un taram sau altul este despartita doar de un fir subtire…
„A fi sau a nu fi” – este o intrebare profunda cu raspunsuri ce depind de voia sortii, de destin…
Numai bine !
Comentariu trimis de Cristina Lincaru:
” Buna Mihai,
Pentru ca iti pasa, iti recomand cu mare admiratie un articol publicat in numarul din luna iunie a anului 2013, de revista National Geographic editia in limba romana, semnat de Mark Jenkins, avand ca titlu: Muntele arhiplin. Cum se pot indrepta lucrurile pe acoperisul lumii.
Un rezumat orientativ il face Dacian Palladi (iti cer scuze n-am gasit articolul pe net, dar pot sa-ti dau revista). Este un articol strong, dureros si reuseste sa prezinte realist, nuantat, complexitatea fenomenului Everest.
Esenta materialului publicat astfel, este centrata pe cauzele, dar mai ales pe efectele aglomeratiei umane produse zilnic in jurul si pe traseele Everest-ului.
In fapt, spune autorul ca :
– datorita evolutiei tehnicii si tehnologiei in escaladare, tot mai multi oameni isi propun a ajunge pe Acoperisul Lumii – Muntele si Varful Everest.
Spre exemplu, in 1963 doar 6 oameni au cucerit varful, pentru ca in primavara anului 2012, 500 de persoane sa atinga varful.
– datorita indulgentei corupte a autoritatilor nepaleze, activitatea celor ce organizeaza expeditii pe Everest se desfasoara haotic si constient necontrolat, manati fiind doar de castigurile banesti realizate pe seama organizarii expeditiilor. De altfel, afacerea e foarte banoasa, fiecare client platind intre 30.000 si 120.000 de dolari ca sa ajunga in varful acestui munte.
– datorita imbunatatirii prognozelor meteo, varful este atacat in acelasi timp de mase mari de oameni. Se ajunge astfel ca pe multe portiuni ale traseelor, acestia sa trebuiasca a sta efectiv la coada sau sa mentina (ca pot sau nu) cadenta impusa de siruri lungi formate de alti asemenea lor. Desigur ca nu toti sunt egali in putinte si resurse, si astfel in fiecare zi mor nu putini dintre ei.
– datorita aglomeratiei astfel create si managementului corupt, defectuos, muntele a ajuns a fi plin de gunoaie, printre care des si usor se gasesc abandonate trupurile celor ce si-au gasit sfarsitul in incercarea lor ambitioasa.
Desigur, ca in fata unei asemenea realitati, autorul gaseste potrivit a semnala realitatea ingrijoratoare cat si nevoia urgenta in a se face ordine in ceea ce ar trebui sa reprezinte o importanta responsabilitate a omului in fata si legat de natura.
Weekend placut !”
Cristina Lincaru
Buna Cristina !
Chestiunile legate de problemele pe Everest au inceput sa apara de vreo 20 de ani in urma.
Principalele probleme ridicate sunt gunoiul si cadavrele celor cazuti in abordarea Everest-ului.
Desigur ca situatia e mult schimbata fata de anul 1963 (an de glorie pentru expeditia americana care a reusit sa urce pe Varf prin Creasta Vestica, concomitent si cu ruta sudica)!
Despre trupurile celor decedati au fost realizate seriale tv in scopul unei umanizari vs. pragmatism.
Cat despre gunoaie, de la o vreme se recompenseaza financiar cei care re-aduc jos gunoaie lasate sus, pe munte.
O problema este accesul pe bani multi a unor indivizi si individe care nu au nimic a face cu alpinismul. Se genereaza astfel situatii periculoase. Totodata este si o jignire adusa celor ce-si dedica o buna parte din viata mersului pe munte.
In aceasta privinta este dificil de intreprins vreo masura, mai ales in vremurile extrem de pragmatice ca cele actuale.
Desigur ca realitatea din Everest este ingrijoratoare! Desigur este nevoie a se intreprinde ceva!
Concret, in conditiile pragmatismului exacerbat si a capitalismului „de jungla” nu prea se poate face ceva semnificativ. Poate doar asa, vreo actiune „de fatada”…
Totusi mai ramane speranta ! …
Numai bine !