cand grindina cadea ca pietrisul dintr-o basculanta…

Sambata 23 iunie 2012. Eu cu Andreea (MAC -ii) impreuna cu prietenul Dorin ce era insotit de doua colege (Raluca si Cristina) si un baiat (Liviu) pornim cu trenul din Gara de Nord a Bucurestilor spre Busteni. Debarcam in localitatea prahoveana, indreptandu-ne apoi spre Gura Diham.  Vremea era frumoasa, senin,  era bine! Urcam spre Poiana Izvoarelor, dezbatand tot felul de subiecte care mai de care mai diverse. In poiana din fata cabanei poposim un pic, prilej cu care eu si Andreea mai preluam cate ceva din bagajul Cristinei. Nu de alta, dar ni se pareau usori rucsacii nostri. Continuam traseul privind la un moment dat la Acele Morarului;   noi fusesem pe-acolo in 2 iunie 2012. Trecem pe la Pichetul Rosu, urcand pe poteca. Ajungem in scurt timp in Poiana Bucsoiului.  Privim la peisajele frumoase din jur, inclusiv inspre Valea Bucsoiului.  Era ora 10:30. Pe Valea Bucsoiului inca se mai vedeau limbi de zapada.  Noi urcasem in sezonul acesta in zona alpina, insa mai demult. Dorin si Andreea initiaza un mic „atelier de alpinism”.  Reluam traseul spre Prepeleag, discutand despre retete culinare date de specialistul Liviu. La Prepeleag, degustam cate un sandwich si mai bem apa.Inca e Soare! Privim la parcursul spre Bucsoiu Mare.  Reluam traseul care in prima parte urca pieptis prin vegetatie si jnepenis.   Apoi apar pasajele stancoase  conducand la un scoc caracteristic zonei.  Iesim in Culmea Bucsoiului Mare. E negura si ceata.    Urcam destul de iute, trecand pe la Saua de la Brana Caprelor din Bucsoi.  Fara a zapovi, urcam prin ceata  facem un mic popas.  Reluam urcusul in acelasi ritm,  indreptandu-ne spre Bucsoiul Mare.  In dreapta vedem cum negurile se aduna involburat.  Urcam intens si ajungem pe Vf Bucsoiu Mare. (ora 14:00) Dorin arata fetelor  inspre Creasta Balaurului   Facem poza de grup   apoi pornim intens. Se aud tot mai aproape tunete si negurile sunt tot mai negre… In coborare de pe varf, trecem pe langa zona de obarsie a Vailor Bucsoiului.   Ajungem in Saua Bucsoiului (ora 14:10), intr-o negura foarte pregnanta.  De aici s-a dezlantuit grindina ce cadea foarte tare, precum pietrisul ce se varsa dintr-o basculanta. Si de parca nu era de-ajuns, grindina era insotita de fulgere si tunete. Situatia era destul de „delicata”. Stiam ca suntem aproape de Omu, dar stiam ca avem de mers numai pe creasta si gol alpin… Ca atare am trecut la un ritm alert de mers, urcand cele doua praguri pana la indicatorul din zona somitala. Fulgerele si tunetele ma infiorau, insa trebuia sa mergem. Ma intorceam la Andreea si Cristina, asteptandu-le si facandu-le semn cu mana sa se grabeasca. Dorin venea si el cu Raluca si Liviu. Ma durea capul de la grindina, atat de tare cadea! Un fulger a strapuns in zona Morarului, inspre Scara se auzeau tunete multe, iar Vf Omu este cel mai inalt din masiv… Vad statia meteo, trec alert de sarmele metalice si ma opresc asteptand fetele. Andreea apare si ea, apoi Cristina. Strig sa stea la distanta de sarmele metalice. Ne regrupam in usa statiei. Mai cad cateva fulgere, apoi alergam la Cabana Omu. Ma inchin! Am ajuns cu bine! Intram in cabana care era plina-plina de turisti. Se statea in picioare, om langa om, pe hol, in sala de mese, peste tot. Ca sa se deschida usa cabanei, trebuiau sa se dea la o parte cativa oameni. Ne gasim un locsor in sala de mese, timp in care apare si Dorin cu Raluca si Liviu. Cu totii suntem uzi fleasca, dar nu mai conteaza, important e ca am ajuns cu bine! Ne bagam in prici, unde ma intalnesc cu un camarad de armata Albert (si el vechi mergator pe munte). Ne bagam fiecare sub paturi si timpul trece. Dupa cateva ore grindina s-a oprit, insa atmosfera tot e inchisa.    In timp ce ne pregateam sa mancam, o veste se aude prin cabana: trei tineri au fost surprinsi de suvoaie pe Valea Bucsoiului, o fata a fost ingropata de aluviuni, dar eliberata de sotul ei, insa fratele acesteia a fost luat de torent. La scurt timp am aflat ca respectivul a decedat… Ne intristam cu totii, incercand fiecare sa intelegem ce s-a intamplat. Dar parca mai conteaza?! Un accident are intotdeauna un element nefast. Dumnezeu sa-l Odihneasca pe acel tanar!
Spre seara ne-am retras fiecare in culcusul sau; eu am mai iesit o data afara in noapte, prilej cu care am observat ca se inseninanse destul de mult. A doua zi, negurile si norii negri si-au reluat pozitia.  Tunetele se auzeau si incepuse ploaia.  Am decis sa coboram prin Valea Cerbului, ca sa coboram cat mai repede din golul alpin. Cabaniera ne-a rugat sa mai luam cu noi inca trei persoane (Luiza, mama ei, Alex), sa le insotim la vale. Intre timp au mai venit inca cativa cunoscuti. Dorin a pornit la vale cu o parte din grup, iar eu m-am reintors dupa cele trei persoane, ajutandu-le la rucsaci. Am pornit de la Vf Omu   intr-o ceata deasa.  Coboararea prin Valea Cerbului nu a creat probleme, mai ales dupa ce am iesit din plafonul de nori.   Am admirat Acele Morarului  coborand apoi in Poiana de sub Pripon.  Dupa o noua repriza de ploaie, trecand prin Poiana Vaii Cerbului si cea a Costilei, am coborat la Plaiul Fanului, pe drumul spre Busteni. Abruptul prahovean al Bucegilor incepea sa iasa dintre neguri.  Ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a Ajutat!  Colectia foto a acestui articol

Mihail Cernat

Albumul foto al acestei ture il gasiti aici (click)

Pentru a urmari activitatile de pe acest blog (postari de noi jurnale, stiri, etc.) va puteti inscrie adresa Dvs de email accesand comanda „Follow” aflata in partea din dreapta-jos a paginii blogului.