MATTERHORN – Un Vis Implinit

 Alpii, aceasta insiruire de frumoase si celebre masive montane , au determinat numele sportului -fara spectatori- , respectiv alpinismul. Insa toti cei care parcurg cararile si traseele montane in cautare de frumos fac parte din Familia celor care Iubesc Muntele. Ideal ar fi ca aceasta familie sa fie cat mai educata si unita …
Revenind la Alpi, fara a intra in detalii, reiterez doar faptul ca Mont Blancul (Monte Bianco –cum ii zic italienii) este cel mai inalt masiv. Alaturi de acesta, un loc aparte il ocupa Matterhornul (Cervin), caruia vorbitorii de limba germana ii atribuie titlul de „Berge des Berge” (Muntele Muntilor).  Desigur in Galeria Alpilor sunt multe nume celebre, pt care am tot respectul, insa acum ma refer in special la „Obeliscul Alpilor”.

Visul
Un adolescent, in vremuri ante-decembriste, priveste intr-o carte (din biblioteca-i proprie) la Piramida Matterhornului;  privirea-i este atrasa, gandurile-i zboara, insa restrictiile de frontiera sunt aspre. Apoi dupa o vreme, un prieten ii arata un afis cu aceeasi atractiva Piramida; privind frumosul munte, visele reincoltesc… Poate candva voi ajunge acolo…

Istorie
Matterhornul , prin infatisarea sa deosebita, a atras atentia multor alpinisti. Au fost tentative derulate pe mai multi ani; in cadrul acestora s-a evidentiat Sir Edward Whymper, care a cautat sa-si formeze o echipa cu care sa escaladeze varful. In acest sens a luat legatura cu Jean Antoine Carrel , cu care insa nu s-a inteles (asupra lui Carrel se pare ca se exercitau presiuni din partea autoritatilor locale pt. a aborda ascensiunea strict pe o ruta adiacenta localitatii de origine, respectiv Breuil-Cervinia).  Whymper a reusit sa obtina sprijinul experimentatului ghid Michel Croz si al ghizilor Taugwalder (tatal si fiul). Impreuna cu acestia, l-a care s-au alaturat: Francis Douglas, Charles Hudson, Douglas Hadow, a format o echipa  care la data de 14 iulie 1865 a reusit sa ajunga pana in Varful Piramidei Matterhornului, urcand in principal pe Creasta Hornli. (spun „in principal” pentru ca potrivit celor expuse in cadrul Muzeului Alpin din Zermatt, ruta urmata de Whymper se desfasura pe unele portiuni semnificativ si pe peretele estic). Insa coborarea a fost dramatica. Se pare ca din cauza unui coechipier (Lord Francis Douglas) s-a produs dezechilibrarea corzii si alunecarea intregii echipe (toti erau legati in aceeeasi coarda), conducand la ruperea corzii… Patru oameni s-au prabusit in abisurile Fetei Nordice, insa ceilalti trei din echipa (Whymper, Taugwalder tatal si fiul) reusind sa coboare teferi…  Accidentul a determinat anumite cercetari, asupra ghidului Taugwalder-sr existand acuzatia unei prezumtive taieri a corzii (pt. a supravietui ceilalti coechipieri); declaratia lui Whymper l-a disculpat pe Taugwalder, insa abilitatea lui ca ghid a fost ireversibil compromisa… Coarda care a cedat este expusa la muzeul mentionat; comparativ cu cele actuale, este evidenta sigurantza precara pe care aceasta coarda o reprezenta.
Totodata, la trei zile dupa ascensiunea echipei Whymper, pe partea italiana (Crestone Leone) a reusit sa urce J.A. Carrel, deschizand astfel o noua ruta.
Mai trebuie mentionat ghidul Ulrich Inderbinen (nascut pe 3 dec 1900)  care la varsta de 90 ani si tot pe data de 14 iulie a reusit sa (re)urce pe Vf. Matterhornului.
Dar asta nu inseamna ca ascensiunea e simpla! Statisticile arata ca 500 de alpinisti si-au gasit sfarsitul in abordarea acestui Munte …

Plecarea din vis
Dar sa revin la periplul meu (de fapt al nostru, c-am fost o echipa).
Asadar, frumusetea Piramidei Matterhornului m-a fascinat si pe mine. Evident, la inceput era doar o fantasma, apoi s-a transformat in vis. Mai departe am incercat sa concretizez visul in realitate; Am avut o tentativa, in care am reusit totusi sa urc pana la 4003m (Solvay). In vara anului 2005, la implinirea a 140 de ani de la ascensiunea lui Whymper, am reusit si eu sa ating Varful Matterhornului ! Visul mi s-a implinit !!!
Desigur, alaturi de mine a fost camaradul de coarda Daniel care s-a straduit sa urce si sa mentina „ritmul corzii” (conduse de mine, eu fiind tot timpul in postura de “cap”). Aventura a inceput … Dar cu ce pot considera ca a inceput ? Cu alegerea traseului; A coechipierului –element extrem de important; cu pregatirile din tara, turele pe munte, echipamentul, visul … Cred ca visul e cel ce genereaza restul ; daca n-ar fi visul, restul nu ar mai exista. Visul s-a transformat initial in realitate, insa metamorfoza nu a fost desavarsita… Asa a fost sa fie atunci. Se zice ca urcarea pe Matterhorn presupune doua incercari; la mine s-a respectat „regula”. Unii au reusit din prima, altii inca se straduiesc. Insa visul ramane ! Au trebuit sa treaca cativa ani pentru a ma reintalni cu acest Munte. L-am cautat cu privirea tot drumul, din trenuletul ce ne ducea catre Zermatt;  dupa fiecare curba credeam (unii chiar convinsi ca-l vad) ca apare. Insa Piramida nu se dezvaluie chiar asa de repede; de-abia spre final, cand valea se mai deschide, dupa o curba a liniei ferate, undeva in dreapta, apare majestos Matterhornul. Poze, trasee, pareri, vise … Apoi gara din Zermatt,  bagajele (cam voluminoase si cam multe, dar asa-i cand vii de departe si dintr-o tara mult mai saraca decat Elvetia…), informarea, camparea la cort…  Primii pasi prin Zermatt; cam timizi, priviri curioase la vitrinele luxoase (ce etaleaza evident ceasuri, bijuterii si suveniruri), hoteluri, restaurante; insa peste toate acestea troneaza Matterhornul.  Pe masura ce urcam in localitate, privirile se indreapta in sus spre Fascinanta Piramida.  Inspre inaltimi se contureaza si peretele Breithornului, varful Klein Matterhornului, Liskamm … Ce-i jos, in oras, conteaza mai putin. E frumos si aici, e curat, oamenii toti, indiferent de varsta sau conditie sociala, sunt imbracati in tinuta de munte. Doar suntem intr-una din Perlele Statiunilor din Alpi! Si mai ales, e vorba de educatia in spirit montanistic.
Mancam ceva, apoi ne odihnim; dupa atatea sute si chiar mii de km, adorm aproape instantaneu. A doua zi pareri impartite: prognoza se anunta buna din unele surse, si mai putin buna din altele. Dilema. Ne decidem sa pornim inspre Hornli. Urcam mecanizat pana la Schwarzsee.   De la statia terminus peisajul se schimba; printre neguri se vad: Monte Rosa cu ale sale varfuri Nordend si Dufourspitze, Liskamm,  Breithorn, Klein Matterhorn,  zona Gornergrat,… Altadata, pe o vreme mult mai buna, de la Schwarzsee  se etala deplin Matterhorn.  Acum, ii zaream doar baza…  O luam „la picior” inspre Hornli hutte.  Pe drum ne intersectam cu drumeti si alpinisti; ne intrebam in gand „oare or fi urcat pe varf ?”. Matterhornul este invaluit intr-o mantie de negura, ce se dezveleste pe alocuri doar din cand in cand…  Zapada de pe versantii sai este multa, mult mai multa ca-n alte sezoane. Nu pare a fi prea primitor… Urcam, pe unele portiuni mai abrupt, ajungand dupa un timp la Hornli hutte.  Lume mult mai putina ca data trecuta, probabil din cauza vremii. O comparatie a Crestei Hornli dintre cum era in conditii meteo bune si cum era acum.  Facem o recunoastere in traseu, apoi revenim la cabana. Ciugulim cate ceva. Eu stau cu ochii mai mult pe geam, doresc sa vad Matterhornul. Insa vremea se strica…  Incepe o ploaie rece cu tendinte de lapovita.  Suntem tristi… La o alta masa sunt niste straini (occidentali) carora nu le pasa ce se intampla afara. Si-au platit ghizi (suma e foarte mare!) si n-au griji; ghizii si-au luat banii, iar pentu clienti se pare ca suma-i nesemnificativa… Ne punem pe mancam din plin, poate altadata o sa avem nevoie de masa asta! Afara se instaleaza ninsoarea; ninge cu fulgi mari!  „Oare cu ce am gresit ?” ma intreb eu. M-am pregatit si antrenat mult pentru abordarea acestui munte… Si ghizii s-au mai trezit din apatie si se uita ingrijoratori la ninsoare.  Incepem pregatirile pentru traseul ce va urma; echipamentul de alpinism, hainele, coarda… Stim ca nu va fi deloc usor, mai ales in conditiile acestea meteo, dar noi vom aborda traseul, fiindca pentru asta am batut atata drum si ne-am antrenat. Ma uit pe geam: bucurie! S-a oprit ninsoarea! Iesim afara, Matterhornul ni se infatiseaza complet.  In jur peisajul s-a deschis, desi e deja seara.     S-a mai adaugat un strat suplimentar de zapada, de parca nu era de ajuns…  Undeva pe cer, Luna (Crai Nou) isi face apritia in apropierea Piramidei.  Imi revine increderea!

Ascensiunea
Ne trezim „cu noaptea-n cap”, desi era caldut si bine in pat! E cam rece. Coboram in sala de mese, alaturi de putinii treziti la ora aceea. Mancam cate ceva si apoi pornim si noi; suntem a treia echipa ce a abordat traseul. E cam frigut afara, dar e senin! Se vad stelele, dar si luminitele frontalelor. Undeva inspre Masivul Monte Rosa, zaresc vag o luminita – palpaie lumina de la cabana omonima; si acolo a inceput „cursa” spre acel varf. Chiar la baza traseului ne regrupam toti cei porniti; in fata e un tip care-si ajuta coechipiera sa treaca un prim pasaj. Astept, apoi urc. Il astept si pe Dan, apoi ma strecor pe langa acestia. Urmeaza o traversare pe care o parcurg „la liber”. Am ajuns sa fiu primul dintre toti cei din traseu. Dan cauta sa ma struneasca din elanul meu. Si cred ca-i mai bine asa. Urcam, traversam, ne orientam.  Sunt atent sa nu gresim parcursul; de altfel asta-i una din problemele in prima parte a traseului. Peisajul in jos e invaluit de o mare de nori, in rest varfurile se etaleaza frumos.    De la cabana tot apar luminite, s-a pornit „convoiul”! Pe masura ce avansam,  incepem sa ne intrepatrundem cu celelalte echipe. In jur Aurora e din ce in ce mai luminoasa,   vestind Rasaritul Soarelui. Un pasaj mai delicat, acoperit de zapada.  Rasare Soarele,  luminand rosiatic varfurile!  Matterhornul se etaleaza in toata splendoarea sa!  Parca ne-am mai incalzit…  Cateva ezitari, apoi iar urcam; zapada e destul de mare, insa personal aman montarea coltarilor. Mai urcam chiar matematic pe Creasta Hornli,  apoi iar traversare pe peretele estic. Intr-o mica seuta ma decid sa-mi montez coltarii pe bocanci. Zapada e pe alocuri geruita si n-are rost sa ma risc suplimentar. Urcam,   ne mentinem in parcurs  admirand peisajul din jur  si dupa cateva ore suntem la baza pasajului Moseley inferior.   Catar pasajul si regrupez la Refugiul (bivuacul) Solvay.  Acolo e cam imbulzeala; echipele conduse de ghizi se decid sa se intoarca, rapeland fara nici o jena peste cei care se catara. In timp ce-l filam pe Daniel, unul rapeleaza peste el… Lipsa totala de etica! Luam o pauza de masa la Solvay, asteptand sa se mai decongestioneze traseul si delectandu-ne cu peisajul din jur.        Pentru mine de aici incepe necunoscutul… Reluam ascensiunea; un prim pasaj mai delicat (Moseley superior) ma solicita.  Il asigur pe Dan si continuam; traseul se deruleaza efectiv pe creasta care devine mai ingusta.  Se simte vantul mai tare pe alocuri, insa ne descurcam. Traversam pe langa diverse tancuri, urcam; vremea iar da semne de inrautatire: negura, apoi incepe o lapovitza. Suntem la cca 4200m, varful pare a fi aproape (la vreo 270m diferenta de nivel fata de noi). Atat de aproape si totusi atat de departe… Dilema. Stam o vreme in expectativa, insa lapovita continua sa cada. Decidem sa coboram. Revenim la Solvay; nu avem prea multe provizii, dar trebuie sa ramanem. Apare un alpinist german care a vorbit de unul singur incontinuu pana l-a luat somnul… Adormim si noi amandoi intr-un prici. Visez ca poate vremea se va indrepta…

Asaltul Final
Dis de dimineata ne trezim. Vantul se auzea cum suiera prin imbinarile refugiului. Din pacate niste neguri invaluiau creasta; unde-i Soarele de ieri care la un moment dat lumina din plin? In aceste conditii sunt in dilema grea cu privire la ascensiune. De jos apar si alti alpinisti care au aceeasi speranta: sa urce pe Varf. Insa NUMAI DUMNEZEU va decide!
Pornim. Efectele benefice ale unui somn se vad, urcam destul de bine.  Pasajul de ieri il trec mult mai lejer. Dupa parcursul prin lumea tancurilor ajungem la un adevarat turn stancos: Roten Turm.  Asteptam sa urce o echipa din fata, apoi urc si eu; ma asigur si-l filez pe Dan. Acesta vine. Mai departe urmeaza o traversare expusa; ne asiguram in coarda fixa si depasesc pasajul; apoi apare si Dan. Nu stiu in ce conditii reusesc sa ma zgarai serios cu coltarul la degetul aratator de la mana dreapta. Sangele tot curge, pe zapada am „marcat” deja traseul… Imi fac un bandaj cu batista, sper sa tina! Continuam sa urcam; dupa cateva pasaje ajungem in zona Umarului (Schulter), care are aspectul unei creste cu tancuri stancoase.  Afara s-a luminat, e mai cald, as vrea sa mai slabesc chinga de la casca. Avand si degetul bandajat, o slabesc de imi zboara casca de pe cap; se rostogoleste energic disparand apoi in abisul fetei nordice. Asta sa fie paguba!
Continuam traseul pe Creasta Umarului;  dinspre NordWand se simte un curent rece. Apropiindu-ne de baza varfului propriu-zis, zarim pasajele echipate cu coarda fixa. Acestea urmeaza linia crestei; pe alocuri e zapada geruita din care apar stancile. Urcam. La un moment dat un micut monument indica locul in care a avut loc tragicul accident de la prima ascensiune a echipei Whymper.  Un gand pios in memoria lor…
Se termina si corzile fixe intr-un loc incomod. Ies pe fata finala.  Zapada este tare, pe alocuri cu gheata sticloasa. Panta imi da emotii, dedesubt fiind haul…  Ma concentrez asupra parcursului infigand coltarii si pioletul. Regrupez si asigur. Vine si Dan; pornesc din nou, iar asigur; m-am obisnuit cu panta. Obisnuit? Pai asta-i de la traseele pe care le-am parcurs iarna in prealabil… Iata, vad Statuia, ne apropiem! Urcam, un pas, inca un pas,… am ajuns! Ajunge si Dan. Am reusit! Ne imbratisam bucurosi! Eu imbratisez apoi Statuia. 13 august 2005 Suntem pe Creasta Somitala a Matterhornului!  Cornisele de zapada o acopera pe tot cuprinsul. Varful Elvetian e la cativa metri; mai incolo se vede Crucea de pe Varful Italian. Urc pe Varful Elvetian al Matterhornului, tinand in maini pioletul meu;   facem fotografii cu aparatul meu nepretentios;  sper sa iasa fotografiile!  Si daca n-or sa iasa, noi stim ca am ajuns pana in Varful Matterhornului! Dumnezeu ne e Martor.
Ne uitam de jur imprejur, inspre Italia (vest) e mai neguros,  dar inspre Elvetia e senin. Stam un pic jos, in zapada, gustam ceva. Nu zabovim mult. Implinirea unui vis nu poate decurge decat o clipita, amintirea insa ramane vesnica!

Revenirea
Incepem coborarea; panta somitala, rapeluri lungi, atentie la recuperarea corzilor si la descurcarea lor. Umbra Piramidei Matterhornului parca fumega…  Oboseala isi face aparitia, setea ne cam chinuie. Incet-incet Soarele intra in Amurg si inca mai avem de mers; recunoastem tancurile sub care e Solvay, un ultim efort si pasim pe platforma refugiului. Inauntru priciurile-s pline. Ne dezechipam si ne gasim fiecare cate un loc; un francez imi da o bluza de-a lui ca sa ma imbrac si o patura pentru Dan, un polonez ii mai da niste paturi. Mi-e foame, dar nu mai avem decat cateva triunghiuri de branza topita, biscuiti si un rest de ciocolata; cu apa-i mai greu! Adormim. Dimineata mananc branza, biscuitii, rontai zapada si o luam la vale. Deja traseul il cunoastem;  trebuie doar sa fim atenti! Mai rapelam pe alocuri, mai descataram „la liber”. Cabana Hornli se vede tot mai aproape. Un culoar mai friabil, traversare pe-o brana si pasajul initial; coboram cu atentie si suntem pe „teren sigur”. La baza traseului aduc un gand pios si multumiri la Statuia Fecioarei Maria cu Pruncul. 
Trecem pe la Hornli hutte de unde cumparam doar apa, preferand sa mancam la camping.  In timp ce coboram de la cabana, niste spanioli ce urcau ne intreaba cum e traseul spre varf. Ne straduim sa le explicam cat de cat, inclusiv despre gheata sticloasa de pe panta somitala. Mai incolo, trecem pe langa o fraulin-elvetianca cu doi copilasi de mana carora le zice ca “baietii vin de pe varf”. Cred ca se vedea pe noi ca venim de-acolo!…
Statia terminus a telecabinei, coboram in Zermatt.

Un Vis Implinit
Am reusit sa ne intoarcem cu bine!  Dumnezeu ne-a aratat Calea!
Traseul pe Piramida Matterhornului este fantastic!  Aceasta este senzatia pe care am simtit-o acolo, sus, pe Varf. 
Iar Visul a ramas si dupa aceasta ascensiune reusita. A ramas si va fi intotdeauna un Vis Frumos!  Colectia foto a acestui articol

Mihail Cernat

Albumele foto cu imagini mai mari le gasiti aici: album 1 si album 2

Puteti sa urmariti toate activitatile de pe acest blog (postari de noi jurnale, anunturi, etc) prin inscrierea adresei Dvs de e-mail in casuta din dreapta-jos a paginii blogului (“Follow”) .

Anunțuri

Despre mihaicernat

pasionat de munte
Galerie | Acest articol a fost publicat în Alpinism, articol_montan, munte_strainatate, Strainatate și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la MATTERHORN – Un Vis Implinit

  1. Dinu Boghez zice:

    un succes ca multe altele, pe care le aveti. Numai ca acesta e cu mult peste celelate. Frumos si mult deosebit. la mai multe !!

    • mihaicernat zice:

      Multumesc, Dl Boghez !
      Personal consider ca fiecare traseu parcurs are farmecul sau aparte, dar si dificultatile si trairile unice!
      Matterhornul reprezinta fara indoiala un simbol, ce trebuie in primul rand apreciat cu respect.

      Cu ganduri senine!

  2. Ioan Croitor zice:

    Am citit fara sa ma opresc acest jurnal. Este ceva extraordinar sa ajungi pe varf. Felicitari pentru ca ti-ai implinit visul! Mi-a placut si expresia: „alpinismul este un sport fara spectatori”.

    • mihaicernat zice:

      Multumesc, Ioan !
      Ma bucur ca ti-a placut jurnalul meu. Ascensiunea in sine, dar si istoria atingerii Obeliscului Alpilor sunt fascinante.
      Alpinismul clasic este cu siguranta un sport fara spectatori.
      Numai bine !

  3. Andrei COSTESCU zice:

    Am citit articolul cu nesat, asa cum se intampla sa citesti o carte buna pe care nu iti mai vine sa o lasi din mana. Iti multumesc ca impartasesti si cu noi, cititorii, clipele deosebite traite in timpul unei asemenea ascensiuni. Felicitari pentru reusita!

    • mihaicernat zice:

      Multumesc pentru frumoasele cuvinte si pentru comparatia cu cartea buna!
      Intr-adevar, m-am straduit sa scriu un material bun (ca de-altfel in general), din respect pentru cititori. Nu de alta, dar inclusiv despre Matterhorn se mai gasesc postari pe internet care insa sunt mediocre, de un vadit diletantism, unele cu multiple si repetate greseli de ortografie…
      Respectul de sine si respectul fata de ceilalti semeni e tot o chestiune de educatie !

      Cu ganduri senine!

  4. bogdan curic zice:

    bravo si va invidiez….sper in viata asta sa reusesc si eu…deocamdata mai am cateva creste pe la noi

  5. Grigore Bogdan zice:

    Faptul ca pe peretele din dreapta biroului meu am un afis cu Varful Matterhorn, cred ca spune tot.Intr-o zi sper sa pun un afis in acelasi loc,dar cu mine pe varf.Jurnalul m-a dus cu voi pana sus si inapoi si pentru asta va felicit.Bravo !

  6. Leo zice:

    Splendid Mihai! Acum pot visa si altii frumos.
    Nu lasa aceste amintiri numai pe blog. Asterne-le pe hartie, scrie o carte.. sunt sigur ca va avea succes.
    Tot mai sus atat tie cat si voua! Stii tu la ce ma refer.

    • mihaicernat zice:

      Va multumesc !

      In masura timpului disponibil voi cauta sa concretizez toate aceste materiale. Ideea imi da tarcoale de mai multa vreme …

      Am inteles !
      Multumesc inca o data !

  7. Ioana zice:

    Mi-a fost dor de Matterhorn si pur si simplu am vrut sa vad imagini cu el si m-am bucurat ca am nimerit aici . E superb, am fost acolo cu familia , ca turisti, acum 7-8 ani.Frumoase imagini! Bravo!Felicitari pt visul implinit!

    • mihaicernat zice:

      Multumesc pentru aprecieri !
      A trebuit sa ma pregatesc la un nivel corespunzator pentru a putea aborda Matterhornul. Si, desigur, conditiile meteo conteaza foarte mult, dar mai ales Divinitatea.
      Exista un link care conduce la doua albume cu imagini mai mari realizate de mine din aceasta ascensiune pe Matterhorn. Sper ca le-ai vazut !

      Ganduri senine !

  8. Petru Cristescu zice:

    Felicitari! Am citit pe nerasuflate.
    Mi-a placut fotografia cu varful fumegand. Extraordinar.

    Mult succes in continuare !

    • mihaicernat zice:

      Multumesc, Petru !

      Recunosc ca si eu, cand am scris articolul, am facut-o dintr-un zvac! O inspiratie de moment care am transpus-o pe „hartie”.
      Varful fumegand era o imagine surprinsa in timp ce eram pe varf (in zona somitala). Pe de o parte bucurie mare, dar pe de alta parte si atentia ce se impunea revenirii in bune conditii la baza. Cabana se vedea undeva, jos, departe …

      Presupun ca ai vazut si fotografiile din albume. Este un link care directioneaza.

      Succes si tie !

  9. CODmunte - "Japan" zice:

    IN CURAND, IN 2014, VOI AJUNGE SI EU… ACOLO SUS. SPER!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s